Germanii de la Volkswagen, încă bântuiți de Dieselgate: ce au obținut șoferii

de: Ciprian Ioana
15 02. 2020

Volkswagen continuă să sufere de pe urma scandalului Dieselgate. Producătorul e, din nou, bun de plată.

Volkswagen are o mare bilă neagră la activ, care se numește Dieselgate. Și, deși scandalul a izbucnit în urmă cu niște ani, fantoma acestuia încă mai bântuie. Sunt în derulare o serie de procese, atât în Germania, cât și la nivel mondial.

Și producătorul auto încă mai scoate bani din buzunar pentru a-i plăti pe cei care au fost înșelați. Ultima decizie de acest fel vine chiar din Germania, unde peste 400.000 de șoferi au dat în judecată VW. Motivul? Valoarea mașinilor lor a scăzut considerabil după ce s-a demonstrat că autoturismele lor sunt, de fapt, mult mai poluante decât credeau.

Așa că nu prea au mai reușit să ia nimic pe ele.

Volkswagen n-a scăpat de Dieselgate

Volkswagen încă mai suportă consecințele după ce a trișat la testele privind emisiile de noxe. După miliarde de dolari plătite pe despăgubiri și diverse înțelegeri procesuale, problemele nu s-au rezolvat încă. Și constructorul ar putea fi nevoit să mai scoată din buzunar alte milioane de euro.

Într-un proces deschis în Germania de o asociație care reprezintă 400.000 de șoferi germani, grupul VW a propus suma de 830 milioane euro pentru a încheia acest proces pe cale amiabilă. Șoferii sunt reprezentanți de asociția VZBV, care a cerut constructorului despăgubiri în cazul Dieselgate.

Chiar dacă Volkswagen a fost de acord să plătească cele 830 de milioane de euro, nu s-a ajuns la niciun acord. Și asta din cauza avocaților care-i reprezintă pe șoferi, care sunt nemulțumiți de onorariile primite. Presa din Germania vorbește despre revendicări exagerate, iar Volkswagen susține că toată înțelegerea a picat tocmai din cauza reprezentanților asociației de consumatori.

„Volkswagen și VZBV au ajuns la un acord cu privire la o soluționare amiabilă în valoare de aproape 830 milioane de euro. Această soluție corectă pentru clienți a eșuat numai pentru că avocații VZBV au insistat pentru o plată de 50 milioane euro pentru munca lor în ajungerea la această înțelegere”
Comunicat Volkswagen