Farmaciile din România, sabotate de stat: de ce riști să nu mai ai de unde să-ți iei medicamente, în criză
În timp ce mulți români sunt îngrijorați de lipsa paturilor la ATI și rata deceselor de Covid-19, se pare că multe dintre farmaciile din România riscă falimentul din cauza statului român.
Pe lângă lanțurile naționale și internaționale de farmacii din România care se pot autosusține un pic mai mult, majoritatea farmaciilor independente riscă să intre în faliment, din cauza inconștienței statului român, a Guvernului și, implicit, a CNASS – Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Acest avertisment a fost formulat de Asociația Farmaciilor Independente Ethica (AFIE).
Totul pleacă de la un sistem defectuos de decontare a medicamentelor de către Casa de Asigurări. Farmaciile dau medicamentele pacienților, multe dintre ele ”decontate”, dar banii aferenți decontării nu sunt virați nici după 60 de zile. În acest set de circumstanțe, un număr copleșitor de farmacii se află în pragul falimentului, în cea mai recentă confirmare a faptului că problema nu este că te îmbolnăvești, ci că boala se întâmplă în România. Precedentul negativ a fost creat de mult, iar membrii AFIE estimează că, înainte de finele acestui an, decontarea se va face la o distanță mai mare de 60 de zile.
„Strict vorbind, aprovizionarea cu medicamente a farmaciei se învârte într-un cerc: farmacia se aprovizionează cu medicamente de la furnizori, pentru a le putea elibera pacienţilor, care plătesc o parte din valoarea acestora în funcţie de prescripţia medicală, cealaltă parte fiind decontată farmaciei de către casele de asigurări de sănătate după câteva luni de zile de la eliberarea propriu-zisă. Dacă plata nu se realizează la timp de către casele de asigurări de sănătate, farmaciile nu pot achita la rândul lor furnizorii de medicamente şi nu se mai pot aproviziona. Pacientul este cel care are de suferit în final.”, explică Sînziana Mardale, preşedinte AFIE.
Ca referință, Asociaţia Farmaciilor Independente Ethica este o organizaţie non-guvernamentală formată din peste 200 de membri din 31 de judeţe şi Bucureşti, distribuite în toate regiunile ţării. Este însă important de reținut că situația descrisă mai sus, cu siguranță, nu afectează doar farmaciile independente ci orice farmacie din România.