Diagnosticarea bolii Alzheimer cu ajutorul cuprului este cea mai nouă descoperire a unui român
Un recent experiment care a fost realizat pe șoricei care sufereau de boala Alzheimer oferă noi dovezi că izotopii de cupru pot fi utilizați pentru a detecta depozitele de proteine beta-amiloide care se formează în creierul persoanelor care suferă sau care se află în pericolul de a dezvolta o astfel de maladie.
Mai multe tipuri de izotopi degajă particule încărcate pozitiv, numite pozitroni, care sunt detectabile de scanere de tomografie cu emisie de pozitroni, notează Medicalxpress. Izotopul de cupru utilizat în studiu, Cu-64, durează mult mai mult decât izotopii de carbon sau fluor aprobați în prezent pentru utilizare pe subiecți umani, relatează cercetătorii.
Accesul la agenți de lungă durată ar face procesul de diagnosticare a Alzheimerului mai accesibil pentru persoanele care trăiesc departe de centrele medicale majore. Orice clinică cu un scaner PET ar putea avea agenții expediați la aceasta la timp pentru a utiliza compușii în scanările cerebrale ale pacienților care locuiesc în apropiere.
Efortul de a dezvolta compuși pe bază de cupru pentru a detecta boala Alzheimer se dovedește a fi un efort extrem de complex, explică Liviu Mirică, profesor de chimie aflat la conducerea acestui nou studiu împreună cu cercetătorul Hong-Jun Cho. Orice agent de diagnostic creat în laborator trebuie să îndeplinească mai multe criterii.
Pentru această nouă formă de imagistică medicală, cercetătorii au folosit o serie de izotopi ai cuprului
„Există o parte care leagă cuprul și o altă parte care se leagă de aceste peptide amiloide”, explică Mirică.
În testele cu compuși creați în laborator, echipa a descoperit că regiunea de legare a cuprului a moleculei interferează cu fragmentul de legare a amiloidului. Pentru a depăși această problemă, cercetătorii au introdus un mic distanțier chimic între cele două componente. Acest lucru a îmbunătățit afinitatea moleculei lor pentru peptidele amiloide.
Pentru a fi eficienți, totuși, astfel de agenți de diagnosticare trebuie să fie capabili să traverseze bariera hematoencefalică. „Trebuie să fie suficient de mic și suficient de gros pentru a intra în creier”, a explicat Mirică. „Dar nu poate fi prea gros, pentru că atunci s-ar putea să nu fie biodisponibil”.
Când și-au testat prima dată compușii pe țesutul cerebral al șoarecilor, cercetătorii au văzut că afinitatea agenților lor pentru depozitele de amiloid era limitată. Adăugarea unei a doua componente de legare a amiloidului la moleculă a îmbunătățit legarea acesteia și a îmbunătățit capacitatea sa de a trece prin bariera hematoencefalică.