Descoperirea care ar schimba toată medicina. Tratamente mult sperate vor apărea după această reușită
În ciuda situației dificile în care ne regăsim, există și vești bune. O descoperire recentă dă speranțe cercetătorilor pentru medicamente mai bune în viitor.
Descoperirea făcută de specialiști acum a scos la suprafață o pădure veche de 60.000 de ani. Dar nu pădurea în sine e importantă pentru medicină, ci ce se regăsește în fiecare copac.
În ciuda timpului care a trecut de când pădurea a fost scufundată sub sedimente și până la descoperirea de acum, conservarea a fost excelentă. Din cele peste 300 de organisme care au fost scoase din lemn, cercetătorii s-au concentrat în special pe doar unul: un tip de scoică care transformă lemnul în țesut animal.
Acest tip de scoică e cunoscut și sub numele „viermele navă” (shipworms – eng.). Acești viermi pot fi întâlniți oriunde există lemn. Cercetătorii se concentrează acum pe bacteriile găsite în viermii din lemnul vechi de 60.000 de ani. Aceste bacterii pot fi folosite în dezvoltarea unor tratamente noi.
Cum vor fi folosite bacteriile vechi de zeci de mii de ani în medicina modernă
Dan Distel, de la Northeastern University College of Science, a spus că echipa de cercetători a reușit să izoleze bacteriile și să obțină câteva mostre cu care nu au mai lucrat până acum. Conform primelor estimări, viermii din lemnul acesta au produs 100 de tulpini de bacterii, multe dintre ele inedite. Mai mult, 12 sunt supuse secvențierii ADN, pentru a evalua potențialul lor de a ajuta la crearea de noi medicamente.
Cercetările anterioare asupra bacteriilor viermilor de navă au dus deja la crearea a cel puțin un antibiotic pentru tratarea infecțiilor parazitare. Optimismul cercetătorilor e întărită de acea reușită.
Pădurea veche de 60.000 de ani a fost descoperită în apropierea Golfului Mexic. Se estimează că datează din timpul erei glaciare, când clima era, implicit, rece, iar nivelul mărilor era cu 121 de metri mai scăzut. Locul exact se află la 24 de kilometri de coasta statului Alabama, la 18 metri sub suprafaţa apei din Golful Mexic. Uraganul Ivan, în 2004, a fost cel care a dus la scoaterea la suprafață a acesteia.