De ce 2020 va schimba pentru totdeauna felul în care muncim: la ce trebuie să te aștepți
2020 este, după părerile multor specialiști, anul în care se derulează cel mai mare experiment pe care nimeni nu și l-ar fi dorit. Schimbări importante vor fi și pe piața muncii. Iar acest an s-ar putea să schimbe pentru totdeauna modul în care angajații și angajatorii se raportează la muncă.
Pandemia de coronavirus a schimbat multe comportamente de consum, dar a modificat și modul în care oamenii muncesc. Angajatorii, spre exemplu, din rândul marilor companii susțin că nu vor cere reluarea activității la birou odată cu ridicarea restricțiilor. Cel puțin până la sfârșitul anului, 40% din timpul de lucru va fi petrecut acasă, arată un studiu realizat de HPDI (Human Performance Development International).
E o direcție care a fost deja asumată la nivel mondial de mari companii precum Facebook și Twitter, care au anunțat că-și vor lăsa angajații să lucreze de acasă cât timp doresc de aici încolo, pe termen nelimitat.
2020, anul schimbării pentru piața muncii
Pandemia de coronavirus a venit și cu câteva efecte pozitive. Companiile au înțeles cât de importantă e digitalizarea, iar raporturile dintre angajați și angajatori au devenit mai flexibile. Studiul HPDI arată că angajații vor lucra de acasă 40% din timp în 2020, iar restul de la birou.
Cei care au răspuns la studiu provin din domenii variate, de la IT și bănci, până la industria producătorilor de componente auto sau cea farmaceutică. Pe de altă parte, există și angajați care identifică ceva probleme în munca de acasă. 36% dintre ei au nominalizat lipsa înțelegerii emoțiilor și a trăirilor personale ca principal impediment al muncii de acasă.
Transmiterea defectuoasă a informației a constituit cea mai mare provocare pentru 28% dintre angajații incluși în cercetare, iar 23% au fost nemulțumiți în special de creșterea timpilor de răspuns, în lipsa interacțiunii directe. În proporție de 13%, angajații au considerat că activitatea le-a fost îngreunată în special de probleme care au ținut de canalele de comunicare, respectiv de diversele platforme video pe care le-au folosit.
„Companiile vor funcționa într-un melanj între munca de la birou și munca de acasă în următoarea perioadă, iar unul dintre puținele segmente unde vor investi va fi cel al digitalizării. Cei mai mulți angajatori au observat că oamenii își pot desfășura majoritatea activităților și de la domiciliu, dar în același timp încep să înțeleagă că aceștia trebuie sprijiniți pentru a funcționa la capacitate optimă în acest sistem, nou pentru mulți. Mă bucură să văd un reviriment al interesului pentru programele de învățare, de la traininguri, sesiuni de coaching și chiar și teambuildinguri. Desigur, reintrarea într-un ritm normal pentru piața acestui tip de servicii se va produce gradual.”
Petru Păcuraru, fondator al HPDI