Dacia 500, interzisă prin lege: cum a ajuns Lăstun de la mașina perfectă pentru oraș la pericol pentru români

Dacia 500, cunoscută mai ales drept Lăstun, a fost prima încercare a producătorului de-a livra o mașină excelentă pentru oraș și oameni care n-aveau nevoie de prea mult spațiu. Mașina a devenit legendară, dar nu din cel mai bun motiv.

Dacia „Lăstun” 500 era o mașină de oraș, cu 22,5 de cai putere. Conceptul e folosit în prezent de tot felul de producători și poți remarca aici modele ca Fiat 500 sau Smart for two. Totuși, produsul românesc n-a ajuns însă niciodată mai mult decât atât.

Dacia 500 a pornit de la Dacia Service. Dan Boboescu, inginer la acea vreme, a primit sarcina de-a crea un atelier de prototipare. Lăstun a pornit dintr-o altă mașină, un Break, pe care inginerul l-a tăiat. Visa să construiască o maşină de raliuri cu tracţiune integrală. „Directorul […] a avut o idee bună şi a expus maşina în faţa conducerii din Partid. Ne-am trezit că dintr-o joacă de tânăr inginer s-a născut un proiect competitiv, Lăstunul, dezvoltat de Institutul Naţional de Motoare Termice”, a declarat acesta.

Ideea era ca acest prototip să devină mașină de oraș, pentru tineri mai ales. Mașina a fost lansată în producţie de serie mică la Timişoara. A fost fabricată până în 1992 la Uzinele Tehnometal din Timişoara. „Cu multă muncă, fantezie şi investiţii ar fi putut să devină ceea ce este astăzi Smart sau alte maşini de oraş. Din păcate a fost un proiect politic, ca atare s-au făcut compromisuri tehnice”, a adăugat Boboescu.

Dacia cu puțin peste 20 CP

Tehnic, Lăstun se putea descurca în oraș. Avea un motor în patru timpi cu 2 cilindri paraleli verticali, 499 cc, 22,5 CP și un consum de doar 3,3 l/100 km în regim constant, respectiv de 4,5 l/100 km în ciclu urban.

Cutia de viteze de pe Dacia 500 avea patru trepte, iar schimbătorul era la volan. Cât despre viteza maximă, aceasta nu depășea 70 km/h – și asta cu speranțe. Dacia 500 cântărea doar 560 de kg și putea transporta două persoane mature și doi copii. Caroseria era fabricată din rășini sintetice care erau extrem de rezistente la coroziune. Ideea pentru așa ceva ar fi pornit de la Elena Ceaușescu. Ea voia să demonstreze capacitatea chimiei românești, așa că inginerii au creat o o caroserie din poliester armat cu fibră de sticlă.

Abia în 1988 soții Ceaușescu s-au convins că era mai bine să fie caroseria din metal cu o tablă extrem de subţire. Maşina a fost produsă fără a fi vreodată omologată. După 1990 nimeni nu a mai fost interesat să achiziționeze Dacia 500. În total, ar fi fost produse circa 6.500 de unități în trei serii diferite.

Revoluția a adus și dezvăluirea: Lăstun era un dezastru

Regimul comunist a făcut multe comprimisuri cu mașinile Dacia, dar dintre toate cel mai prost a ieșit Lăstun. După Revoluție, românii au descoperit și proporțiile dezastrului. În 1990, Adevărul (citat de Historia) a publicat o serie de articole în care a prezentat pericolele la care se expuneau posesorii de Lăstunuri.

Pe adresa redacţiei veneau zilnic plângeri: „contactul de pornire se blochează”, „timoneria carburatorului s-a deformat”, „bobina de inducţie s-a ars”, „uşile nu se închid bine, rezultând o pătrundere abundentă a apei în interior la ploaie”, „toba de eşapament a căzut”, „defecţiuni la pompa de benzină”, „cutia de viteză blocată”.

Toate acestea au ajuns la Protecția Consumatorilor. Plângerile depuse de români au dus la decizia din martie 1990: Comisia Naţională pentru Standarde Metrologie şi Calitate a interzis producerea şi comercializarea Lăstunului. Au fost constate defecţiuni în procesul tehnologic.

Dacia 500 a mai continuat să fie produsă până în 1991, pentru ultimele comenzi plătite, iar în 1992 Guvernul a închis fabrica de la Timișoara. Lăstun nu mai este competitiv și nu mai reprezenta poporul român, conform Executivului.