Cum se laudă Guvernul că va elimina evaziunea fiscală în 2020

de: Ciprian Ioana
03 01. 2020

A început noul an și, așa cum te-au obișnuit politicienii în această perioadă, curge cu promisiuni. Cea mai recentă se referă la combaterea evaziunii fiscale. Iar ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, are planuri mari.

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, spune că evaziunea fiscală a ajuns o problemă de securitate națională. Nu trebuie să fii mare economist ca să-ți dai seama că, într-adevăr, statul pierde extrem de mut din cauza acestui fenomen. Dar la fel de adevărat e că tot statul trebuie să se ocupe de această problemă.

Și, la început de an, curg promisiunile în acest sens. Ministrul Finanțelor vrea ca situația să fie dezbătută în CSAT – Consiliul Suprem de Apărare a Țării. Și strategia de combatere a fenomenului ar fi una care implică informatizarea. Atât la ANAF, cât și la MFP.

Evaziunea fiscală, problemă de siguranță națională

Ministrul Finanțelor revine cu promisiunea de a informatiza instituțiile statului. Termen de implementare nu există, dar cuvintele sunt mari.

„A venit momentul. Din punctul meu de vedere evaziunea fiscală a ajuns o problema de securitate națională. Chiar la inceput de an voi introduce în CSAT materialele necesare pentru aprobarea strategiei de informatizare a ANAF si MFP ca obiectiv de importanță națională. Concomitent voi face toate demersurile ca incepand din acest an ANAF sa efectueze cel mult un control complex pe an la companiile din Romania, indiferent de marimea lor”, a spus Florin Cîțu.

Nu e pentru prima dată când în România se vorbește despre digitalizare și informatizare. Recent, ministrul Finanțelor promitea că va elimina cozile de la ghișee și prezenta un plan în acest sens. Scopul final: să înlocuiască statul la coadă cu click-uri pe dispozitive mobile, iar Cîțu vrea o abordare de tipul „mobile first”, cu aplicații pe dispozitive mobile.

„Eu vreau să accelerez acest proces de informatizare atât a ANAF, cât și a ministerului. Trebuie să înțelegem exact cum sunt cheltuiți banii publici și să eliminăm risipa. Dacă doar avem imaginea de suprafață, nu o să înțelegem niciodată ce se întâmplă. De ce sunt alocați bani, câte ministere și de ce nu se fac acele proiecte. Banii sunt alocați și când mă uit la ministere, iar când mă uit la execuție văd că nu se întâmplă nimic”, afirma ministrul Finanțelor.

Ministrul promite că toate măsurile vor fi adoptate numai după ce toți actorii implicați vor fi consultați. Vor urma, așadar, discuții inclusiv cu mediul privat.