Cum să-ți faci o mască acasă și ce obiecte pe care le ai deja sunt recomandate

de: Teodora Tudosie
06 04. 2020
Lucrezia Carnelos / Unsplash

În perioada asta, dacă nu ai o mască de protecție atunci când ești nevoit să ieși din casă, poți să-ți faci una de unul singur, acasă.

Deja cetățenii din patru județe din România sunt obligați să poarte măști de protecție atunci când se deplasează în afara locuinței. Nu este vorba despre acele măști chirurgicale, ci despre orice formă de protecție care le permite oamenilor să-și acopere nasul și gura. Astfel, se pot folosi și lucruri precum fulare sau eșarfe sau măști confecționate acasă.

În mai toate țările afectate de noul coronavirus nu există suficiente măști chirurgicale pentru toată lumea. Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite spune că oamenii ar trebui să-și acopere fețele cu material atunci când sunt în public pentru a evita răspândirea coronavirusului. Astfel, măștile FFP2 ar rămâne disponibile celor care au nevoie mai mare de ele: personalul medical, de exemplu.

În acest sens, CDC recomandă să-ți faci propria mască de protecție pe care s-o porți atunci când ieși din casă. Evident, aceasta nu va fi la fel de eficientă ca una chirurgicală, însă te va proteja ceva mai bine decât nimic. De asemenea, e important de reținut că purtarea unei astfel de măști nu te scutește de respectarea recomandărilor privind distanțarea socială sau spălatul des pe mâini.

Cum îți faci propria mască de protecție acasă

Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, recomandă și el că, în cazul în care românii nu au măști de protecție, să improvizeze.

„Este cunoscut că nu prea găsim măști simple în piață și că, în cazul în care găsim, prețurile pot fi exorbitante. De aceea au început să apară alternative ce pot fi realizate acasă de oricine că să le poarte când iese din casă. Va dura până ne vom obișnui cu această practică, dar, din ce văd și din informațiile pe care le avem, ar fi bine să începem să aplicăm această practică cât de repede posibil, indiferent de cine ar râde de noi și cât de haios sau ciudat am arăta.”
Raed Arafat

În esență, măștile de protecție confecționate acasă sunt bucăți de material care îți acoperă nasul și gura. Lista include și articole precum eșarfe sau bandane. Totuși, pentru o utilizare mai ușoară, poți să-ți faci propria mască de protecție.

Îți arată cum poți face asta chiar chirurgul general din cadrul CDC. Ai nevoie de câteva lucruri pe care deja s-ar putea să le ai prin casă: o bucată de material (care poate fi orice: un fular, o eșarfă, o bandană sau chiar un tricou) și două elastice de cauciuc. Apoi, va trebui doar să împăturești materialul conform instrucțiunilor din videoclip și să aplici elasticele de cauciuc pe care să le folosești pentru fixarea măștii de protecție.

Pentru a vedea cum faci asta mai exact, vezi acest videoclip postat pe Twitter de chirurgul general: