Cine sunt românii care-și spun „Suveranii” și de ce unii ajung să fie internați la Psihiatrie

de: Andrei Simion
22 04. 2020

Un bărbat surprins de polițiști în București cu un act nerecunoscut de autorități a readus în discuție o categorie de români care-și spun Suverani.

Cazul unui bărbat din București a readus în discuție situația acelor cetățeni care refuză să dețină acte oficiale. O patrulă de jandarmi din București a oprit un cetățean care se plimba în Sectorul 4 și i-au cerut acestuia actele.

Numai că, în loc de o carte de identitate, au primit un document intitulat „ENTITATEA SUVERANĂ INDIVIDUALĂ EXEMPT”, potrivit unui comunicat al Direcţiei Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti. Bărbatul s-a recomandat drept „suveran”, iar la data nașterii era trecută luna mai 2018.

Mai mult, actul prezentat avea o valabilitate până-n 3119. Documentul nu este, conform legislației în vigoare, prevăzut ca act de identitate valabil pentru legitimare, iar bărbatul a fost condus ulterior la Psihiatrie.

”Persoana în cauză a refuzat în mod repetat să dea detalii pentru stabilirea identității, menționând faptul că este suveran și că nu recunoaște instituțiile statului, fiind condus la sediul secției de poliție competentă teritorial, pentru continuarea verificărilor. Din cauza comportamentului deviant pe care-l manifesta, a fost solicitat un echipaj de ambulanță care l-a transportat pe bărbat la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Al. Obregia”, pentru un consult de specialitate”, a anunțat Jandarmeria.

Cine sunt Suveranii și ce (nu) vor

Cazul bărbatului din București nu este unic. Mai sunt și alți cetățeni care se consideră drept Suverani și care refuză să aibă acte de identitate recunoscute de statul român.
Toți fac parte dintr-o grupare/sectă care contestă actele oficiale şi care nu acceptă buletin cu CNP – Cod Numeric Personal.

Suveranii cred că statul le spionează fiecare mişcare cu ajutorul CNP-ului.

Iată ce spuneau unii dintre membrii acestei grupări – de-a lungul timpului:

„Ultimele 6 cifre din CNP-ul fiecăruia este, ultimele şase, cu roşu, este un număr de cont bancar, se cheamă cont escrow. Acolo sunt, în funcţie de vârstă, în România e mai puţin euro. Dincolo, afară, s-au făcut calcule, estimative, minim 15 milioane de euro are în cont. Eu, la vârsta mea, aproape 60 de ani, eu am cel puţin 17 milioane în contul escrow.”

„Mi s-a atribuit, fără voia mea la naştere, fără acordul meu, prin acest CNP am devenit sclavul societăţii.”