Cât de mulți români erau, de fapt, pregătiți să muncească de acasă? Diferența față de Olanda și Finlanda e astronomică

de: Teodora Tudosie
24 04. 2020
Arif Riyanto / Unsplash

Pe timp de pandemie, munca se face de acasă, în multe cazuri din România. Totuși, lucrurile stăteau ceva mai diferit înainte de carantină.

Pentru a respecta distanțarea socială, mulți angajați au început să lucreze de acasă, pentru a limita răspândirea virusului. Totuși, fenomenul nu era unul tocmai răspândit înainte în anumite țări, printre care și România. Arată asta un studiu realizat de Eurostat.

În 2019, doar 5,4% dintre persoanele cu loc de muncă din Uniunea Europeană cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani munceau în permanență de acasă. De altfel, în ultimul deceniu, valorile s-au aflat în jurul valorii de 5%. Totuși, numărul celor care au început să lucreze din când în când de acasă a crescut în această perioadă. Din 2009, când valoarea era de 6%, a ajuns la 9% în 2019.

Eurostat a făcut și un top al statelor din Uniunea Europeană, în ceea ce privește munca de acasă. Vorbim despre cetățenii care lucrează de obicei de acasă. Pe primele locuri, la egalitate, se află Olanda și Finlanda. Aici, 14,1% dintre angajați spun că au lucrat de obicei de acasă în 2019. Pe locul doi se află Luxemburg, cu 11,6% dintre angajați care au lucrat de obicei de acasă și 9,9% în Austria.

Munca de acasă în România

De cealaltă parte, România și Bulgaria se află și în acest top pe ultimul loc. Cele mai mici procente s-au raportat în Bulgaria, unde doar 0,5% dintre angajați lucrează de obicei de acasă. Nici România nu stă mai bine, pentru că, la noi, procentul de angjați care au lucrat de obicei de acasă în 2019 a fost de 0,8%. În Uniunea Europeană, media este undeva puțin peste 5%.

Poți vedea întregul top aici:

 Totuși, cifrele au fost mai mari, cu siguranță, în mai toate țările în 2020.

În România, legea după care se organizează munca de acasă este Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă. Telemunca este acea formă de organizare a muncii prin care salariatul, în mod regulat și voluntar, își îndeplinește atribuțiile specifice funcției, ocupației sau meseriei pe care o deține, în alt loc decât locul de muncă organizat de angajator, cel puțin o zi pe lună, folosind tehnologia informației și comunicațiilor.