Avertismentul pentru toți cei cu carduri și conturi de credit la bănci. Cât îi va costa, de fapt, totul după terminarea stării de urgență

de: Andrei Simion
27 03. 2020

Guvernul a promis că va crea cadrul legal pentru a le permite românilor să amâne plata ratelor la bănci până la 9 luni. Și s-a ținut de cuvânt. Numai că s-ar putea să fie un cadou otrăvit.

Guvernul a adoptat, în ședința de Guvern din 26 martie, și ordonanța de urgență care le permite românilor să poată cere amânarea ratelor. O pot face pe o perioadă cuprinsă între o lună și nouă luni, dar numa în 2020.

Practic, s-a creat cadrul legal prin care românii pot cere amânarea plății ratelor de către firmele și persoanele fizice care au probleme financiare în perioada pandemiei de coronavirus. Numai că există specialiști care nu recomandă acest lucru decât în situații extreme.

Iată de ce.

Cât e de bine e să ceri amânarea ratelor?

Spcialiștii recomandă ca cei care pot să-și plătească în continuare creditele în această perioadă să nu apeleze la măsura pusă la dispoziție de Guver. Este de preferat să nu apeleze la perioada de amânare a ratelor, permisă prin OUG, fiindcă dobânzile sunt acum în scădere, iar după perioada de suspendare s-ar putea să crească, arată cei de la FinZoom.

În plus, este de preferat să scapi cât mai repede de credit, nu să-l prelungești pe o perioada mai lungă. Cei care nu au încotro și trebuie să apeleze la această facilitate (fiindcă și-au pierdut job-ul, le-au fost diminuate veniturile și nu au bani puși deoparte pentru astfel de perioade negre) trebuie să înțeleagă că amânarea nu înseamnă iertare.

Iată și câteva simulări pe perioadele prevăzute de OUG și ia în calcul că, orice perioadă ai cere, dobânda continuă să fie calculată și se va plăti după perioada de amânare. Normele de aplicare nu-s încă gata, dar vor veni în perioada următoare.

Cât plătești, de fapt, la final

Au fost luate în calcul două situații: una în care dobânda acumulată se împarte în mod egal pe numărul de luni rămase din credit și se adaugă la rată lunară. Și o altă varianta, în care dobânda acumulată se adaugă la soldul creditului, adică se aplică lunar dobânda la dobânda.

Pe scurt, la un credit de nevoi personale de 10.000 euro (echivalent în lei) pe cinci ani, cu o dobânda de 9% pe an, după perioada de amânare de 9 luni, rată lunară crește cu 52 lei (sau 64 lei, dacă se capitalizează dobânda).

La un credit ipotecar de 60.000 euro (echivalent în lei) pe 30 ani, cu dobânda de 5% pe an, rată lunară crește cu 180 lei, pe următorii cinci ani.

În varianta 1 – dobânda acumulată pe cele nouă luni  este de 3.090 lei și se plătește separat în următoarele 60 luni, adică la rată lunară de acum se adaugă 52 lei, devenind 1.057 lei.

În varianta 2 – dobânda acumulată cele 9 luni se adaugă la soldul inițial, care devine 51.490 lei și nouă rată lunară va fi mai mare cu 64 lei (fiindcă se calculează dobânda la dobânda, devenind 1.069 lei. Asta în condițiile în care se păstrează dobânda inițială de 9%.

A fost luată în calcul și ipoteza unui credit ipotecar  de 290.000 lei, pe 30 ani, dobânda 5%, rată lunară 1.557 lei, total de rambursat 560.443 lei

În varianta 1 – Dacă dobânda se adaugă doar la rată, nu la sold, împărțim dobânda acumulată pe 60 luni (5 ani) și rezultă o suma de 180 lei care se va adaugă la rată lunară inițială. Deci, următorii 5 ani, rată lunară va fi cu 180 lei mai mare (devenind 1.737 lei).

În varianta 2 – Dacă dobânda se capitalizează și se adaugă la soldul inițial, acesta devine de 300.822 lei și începe să se calculeze lunar dobânda la dobânda. Dar atunci rambursarea se va face în 30 ani, cu o rată lunară de 1.615 lei pe următorii 30 ani, adică cu 58 lei mai mult și totalul de rambursat va crește cu ~20.912 lei.