Avertisment pentru români: mesajul care a ajuns pe toate telefoanele. Se întâmplă de azi

de: Andrei Simion
15 05. 2020

Deși legea adoptată de Parlament și promulgată de Klaus Iohannis va fi activă abia din 18 mai, România e în stare de alertă încă de azi. Dar Comitetul pentru Situații de Urgență n-are încredere în români.

Prin sistemul RO-Alert, autoritățile i-au avertizat pe români că starea de alertă e activă încă din 15 mai. Decizia luată de Comitetul Național pentru Situații de Urgență a fost necesară ca să prevină o explozie de infectări în perioada 15 – 17 mai. Din 18 mai va fi activă legea stării de alertă adoptată de Parlament, promulgată de Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Mesajul transmis prin RO-ALERT e disponibil mai jos

STAREA DE ALERTĂ a fost instituită începând de astăzi în România. PERICOLUL infectării cu noul coronavirus (COVID-19) rămâne ridicat! RESPECTAȚI cu strictețe măsurile sanitare de protecție! PURTAȚI MASCA, acoperind nasul și gura, în spațiile închise sau aglomerate. PĂSTRAȚI DISTANȚA de 1,5m față de persoane și EVITAȚI contactul direct. NU ATINGEȚI suprafețe pe care au pus mâna și alte persoane. SPĂLAȚI-VĂ regulat mâinile cu apă și săpun. NU VĂ ATINGEȚI ochii, nasul sau gura cu săpun. PRECAUȚIA este extrem de importantă în această perioadă! IGSU

IGSU a mai folosit RO-Alert pentru alte mesaje, în trecut

Deși sistemul RO-Alert ar trebui să fie folosit doar pentru avertizări în legătură cu probleme majore, în martie și în mai a fost folosit și pentru informări. Primul mesaj de acest tip a venit într-un weekend când lumea a ieșit mai mult pe străzi, deși era stare de urgență.

Pe 14 mai, seara, CNSU a transmis că a adoptat o hotărâre pentru starea de alertă. Aceasta nu e aceeași cu legea care va fi activă din 18 mai. Dar oferă un cadru administrativ până intră în vigoare legea oficială.

Ce-i important să știi e că, dacă vrei să ieși din localitate, îți trebuie o declarație pe propria răspundere. Ai modelul pentru ea aici.

E posibil, așadar, ca amenzile date în acest weekend în baza acelei declarații (dacă ele vor fi date) să poată fi contestate foarte ușor. Ar fi de preferat, totuși, să respecți în continuare sfaturile și recomandările și să nu faci o schimbare bruscă a comportamentului, pentru că virusul n-a dispărut.