Amenzi de mii de lei: ce trebuie să știi dacă vrei să-ți vinzi locuința sau să o închiriezi

de: Alexandru Puiu
09 07. 2020

În România, legislația devine din ce în ce mai aspră pentru cei care vînd apartamente sau case. Restricțiile care se pot reflecta în amenzi dureroase vizează acum și persoanele care închiriază o locuință.

Legea privind performanța energetică a clădirilor este cât se poate de clară pe acest subiect, la fel și cuantumul amenzilor. Atunci când faci un anunț de vânzare sau de închiriere a unor apartamente sau spații de birouri, trebuie să incluzi în anunț și informații cu privire la indicatorii de performanță termică a clădirii. Nu contează dacă ești investitor, proprietar sau administrator al locuinței sau spațiului de birouri.

Această ”pretenție” a autorităților române este una mai veche, dar la ora actuală au apărut și sancțiunile pentru cei care nu respectă detaliile menționate mai sus. În principiu, este vorba de amenzi care pot ajunge până la 2500 de lei. Cu alte cuvinte, ar fi bine să fii semnificativ mai atent în momentul în care faci un anunț de închiriere sau vânzare pe un site de profil, pentru că ar putea fi cea mai ”dureroasă” amendă pe care o primești fără să înțelegi foarte bine de ce.

Obligația de a include informații despre eficiența energetică a clădirii, prevăzută de Legea nr. 372/2005, se aplică de multă vreme, dar, de câteva zile, adică de la intrarea în vigoare a Legii nr. 101/2020, au apărut și sancțiunile pentru nerespectarea acestei obligații.

De fapt, Legea nr. 372/2005, prevede că “în scopul informării potențialilor cumpărători sau chiriași, investitorul/ proprietarul/ administratorul clădirii/ unității de clădire (…) va preciza în anunțurile de vânzare sau închiriere a acestora informații din certificat cu privire la indicatorii de performanță (…)”.

Ca referință, în aproape fiecare oraș există firme care oferă acest serviciu, de a-ți elibera un certificat de performanță energetică. Documentul respectiv confirmă cât de bine este izolată locuința și, dintr-un punct de vedere, la ce costuri te poți aștepta cu încălzirea pe timp de iarnă.