Această Skoda electrică te-ar putea face să uiți inclusiv de Dacia Spring
Volkswagen e cel mai mare producător și mizează tot mai mult în direcția autovehiculelor electrice. De această dată, mizează și pe Skoda, marcă ce se regăsește în portofoliul germanilor și cu care vizează un sector pe care vrea să marșeze inclusiv Dacia cu modelul Spring.
Skoda a venit cu detalii despre un nou model electric, despre care nu a spus mare lucru până acum. Planurile sunt mari, deși perioada asta e una în care producătorii stau cumva în așteptare și-și cântăresc foarte bine deciziile.
Noul model 100% electric de la Skoda se va numi Enyaq iV, un vehicul de clasă medie, de tip crossover. Este ceea ce pregătește și Dacia cu modelul Spring, deși asemănările s-ar putea să se oprească doar la partea electrică.
Noul model de Skoda electrică e, poate, ce țintește și Dacia
Noul model Skoda Enyaq iV e construit pe platforma MEB a grupului Volkswagen. Deocamdtă, mașina a fost prezentată în format de camuflaj, dar îți poți da seama că e vorba de un crossover de dimensiuni medii, mult mai mare și mai lung decât modelul Spring, pregătit de Dacia.
Autonomia urcă la 500 de kilometri, iar designul e unul spațios, specific unei mașini de familie, fiind vorba de un sport utility din clasa medie. Skoda anunță viitorul Enyaq ca fiind primul automobil electric produs în afara Germaniei, pe platforma MEB a grupului VW. Mașina va fi fabricată la uzina Skoda din Cehia, dar nu se știe deocamdată ce preț va avea. Skoda merge pe zona în care există cerere în acest moment sau, cel puțin, exista înainte de criză.
Adică modele crossover, electrice, necesare nu doar în oraș, ci și în afara lui. E ceea ce, spre exemplu, modelul Spring de la Dacia nu poate oferi pe deplin, fiind gândit doar ca un automobil de oraș.
Pentru noua Skoda, vor fi disponibile două sisteme de propulsie, trei dimensiuni diferite pentru baterie și cinci variante de putere. La versiunile de intrare în gamă, motorul montat în spate va acționa doar roțile din spate.
Versiunile mai puternice vor avea și un al doilea motor electric, instalat în față, astfel că va fi disponibilă și o tracțiune integrală. Versiunea entry va fi numită Enyaq iV 50, cu motor de 109 kW și autonomie de 340 km. Apoi, verisunea 60 va avea autonomie 390 km, cu motor de 132 kW, iar versiunea 80, cu motor spate de 150 kW, va avea autonomia cea mai mare, de până la 500 km. Variantele 80X și vRS vor avea tracțiune integrală, cu motoare de 195 și 225 kW.