Ordonanța „anti-Uber” a fost adoptată: ce se întâmplă de acum

de: Daniel Ștefan
29 03. 2019

Martie a fost marcată de discuții despre ordonanța anti-Uber și anti-Bolt (fosta Taxify). Acum, Guvernul a adoptat ordonanța. Se schimbă câteva lucruri și nu chiar.

Pe 29 martie, Guvernul a adoptat o ordonanța care modifică legea taximetriei. În primă fază, aceasta afectează și Uber, și Bolt. Doar că tot Guvernul a promis că va avea o lege și pentru serviciile de tipul acesta.

Ordonanța de acum ar trebui să sancționeze mai drastic taximetria ilegală. La capitolul acesta au fost incluse Uber, Bolt și Clever (care are un serviciu de ridesharing). Doar că natura serviciilor acestora nu e chiar ca taximetria.

Legea sancționează și acum taximetria ilegală, dar amenda e de până la 5.000 de lei și e mai greu de aplicat. Trebuie dovedit caracterul repetat al faptei. Ordonanța face amendarea mai ușoară, că nu mai e necesară dovedirea repetării.

Ordonanța de acum reprezintă a treia încercare de reglementare a acestei sancționări la prima abatere. Primele două au rămas la stadiul de proiecte uitate în sertar. Acum, toți cei care fac taximetrie fără să aibă o autorizație (conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi) vor putea fi mult mai ușor amendați – inclusiv cei care folosesc licențe false.

Cât de mult afectează ordonanța de acum activitatea Uber, Bolt și altor servicii similare

În primul rând, modificarea face mai ușoară sancționarea șoferilor Uber și Bolt, conform AvocatNet. Sancționarea lor a fost posibilă și până acum, doar că se sancționa activitatea de taximetrie în mod repetat. Această repetitivitate este însă greu de demonstrat, așa cum se explică și în nota de fundamentare a proiectului de OUG.

Polițistul nu are posibilitatea să țină o evidență în care să verifice dacă un anumit șofer a mai fost prins făcând taximetrie ilegală și de câte ori. Astfel, nu poate trage o concluzie certă că trebuie amendat conform legii taximetriei.

Înainte de adoptare, specialiștii au spus că ordonanța, așa cum e acum, ar putea determina ieșirea Uber și Bolt de pe piața din România, în cel mai rău caz.

Uber și Bolt (Taxify) contestă acuzațiile potrivit cărora ar practica taximetrie ilegală. Cele două companii de ridesharing au cerut Guvernului să nu le impună reguli noi, având în vedere că au contribuit deja la bugetul statului cu milioane de euro.

Ministrul Transporturilor a declarat că intenția Guvernului nu este să limiteze sau să interzică activitatea Uber, dar și companiile de ridesharing și cele de taximetrie trebuie să respecte aceeași legislație.

Ce a modificat Guvernul la legea taximetriei

„Astăzi, în şedinţa de Guvern, am adoptat o ordonanţă de urgenţă îndelung dezbătută în spaţiul public şi anume OUG de modificare a Legii 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Am operat două modificări – şi anume am transferat atribuţiile privind organizarea şi efectuarea transportului în regim de închiriere de la autorităţile administraţiei publice locale la Autoritatea Rutieră Română. Această modificare a stat în transparenţă decizională timp de 10 zile, inclusiv autorităţile locale au fost de acord şi nu au ridicat observaţii vizavi de acest punct”, a declarat Daniel Suciu, care este vicepremier și ministru al Dezvoltării.

„Vreau să fac menţiunea că acest act normativ nu este îndreptat împotriva nimănui, împotriva niciunei activităţi economice, ci, din contră, ne dorim să reglementăm şi punem stop şi capăt pirateriei din domeniul transporturilor, ceea ce patronatul din transporturi ne-a solicitat de foarte mult timp […]”, a mai spus ministrul.

„Suplimentar, în acel proiect de ordonanţă, mai era prelungirea licenţelor de transport pe o perioadă de 4 ani. Datorită observaţiilor pe care le-am primit de la Ministerul Justiţiei că această prelungire trebuia făcută de către autorităţile locale, în primă fază, printr-un ordin de ministru emis în 2018, ordinul de ministru fiind anulat în instanţă, această prelungire se va face prin ordin de ministru, un ordin pe care, deja, l-am pus pe transparenţă, îl voi semna în perioada imediat următoare pentru a nu exista niciun fel de probleme pe transportul interjudeţean”, a explicat apoi ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.