15 feb. 2019 | 13:01

VIDEO Samsung Galaxy S10 are o problemă și singura soluție e asta

ACTUALITATE
VIDEO Samsung Galaxy S10 are o problemă și singura soluție e asta

Samsung Galaxy S10, spre deosebire de celelalte modele, renunță la scannerul de pe spate pentru unul integrat în ecran. Unul care se anunță mai bun decât ce există pe piață, dar și acesta are o problemă mare.

Încă din ianuarie s-a aflat că Samsung Galaxy S10, cu scannerul integrat în ecran, le va pune mari probleme celor care preferă să folosească folii de protecție pe display. În timp ce Samsung Galaxy S10 E va avea un scanner integrat în butonul Power, pentru Samsung Galaxy S10 și Galaxy S10 Plus rămâne doar alternativa în ecran.

Acum au apărut informații despre cum va fi rezolvată problema cu scannerul, chiar dacă nu-i cea mai finuță soluție. Telefonul din clipul de mai jos e un Samsung Galaxy S10 Plus – modelul cu două camere de selfie.

Pe ecranul Infinity-O, e aplicată o folie de protecție, iar aceasta, ca să funcționeze și scannerul de amprente, are o gaură în zona dedicată. Samsung Galaxy S10 va beneficia de astfel de „accesorii”, deoarece, spre deosebire de tehnologia de la Huawei sau Vivo, va folosi un scanner ultrasonic. Astfel, scanarea se face prin microvibrații, nu cu un senzor optic.

Desigur, pentru un Galaxy S10 poți renunța cu totul la folie, nu ar trebui să fie o așa mare dificultate. Sunt însă utilizatori care preferă o folie de sticlă peste ecran, iar aceia probabil că ar dori una cu o gaură în ea (nu-i clar de ce, dar… preferințe).

În altă ordine de idei, Galaxy S10 va fi prezentat pe 20 februarie. Apoi, din 8 martie, ar trebui să fie în magazine și să ajungă la cei care au plasat precomenzi. Cel mai scump model e estimat că va ajunge la circa 1.500 de euro.

Mai multe informații despre Samsung Galaxy S10

Scrie despre lucruri serioase care enervează oameni neserioși. vezi toate articolele