Fumatul nu-ți afectează doar plămânii, ci și ochii. Ce riscă fumătorii?

de: Florin Cașotă
04 07. 2019

Fumatul dăunează grav sănătății și este binecunoscut acest fapt. Fumătorii pot avea probleme cu gâtul, cu plămânii, dar și cu ochii.

Fumătorii sunt de două ori mai predispuși decât nefumătorii să-și piardă vederea. Asta pentru că tutunul poate afecta sau înrăutăți mai multe afecțiuni oculare. Deși există o conexiune clară între fumat și orbire, doar una din cinci persoane este conștientă de acest lucru.

Fumul de țigară conține chimicale toxice ce pot irita globul ocular. De exemplu, metalele grele, precum plumbul sau cuprul, pot duce la formarea cataractei. Fumatul poate cauza probleme de vedere legate de diabet prin deteriorarea vaselor de sânge din spatele ochiului.

De asemenea, riscul de a dezvolta degenerescență maculară (persoana ce prezinta aceasta afectiune nu mai poate citi, nu mai vede bine la TV etc) crește de trei ori pentru fumători. În plus, aceștia au de 16 ori mai multe șanse decât nefumătorii să-și piardă vederea din cauza unei neuropatii optice.

În urma unui sondaj realizat în Marea Britanie, la care au participat peste 2000 de persoane, 18% au știut că fumatul poate cauza pierderi de vedere, în timp ce majoritatea (76%) știa că fumatul poate cauza cancer.

Românii, campionii Europei la fumat

Primul pas pentru protecția vederii este întreruperea obieciului de a fuma. Dar asta e mai ușor de spus decât de făcut pentru foarte mulți dintre români.

România are cel mai mare număr de fumători, raportat la numărul populaţiei, din Europa. Datele arată că o treime dintre români fumează, iar aproape jumătate dintre ei încearcă să scape de acest viciu prin diferite metode.

Problema nu se rezumă aici.  Din păcate, mai mult de un sfert dintre copiii români încearcă produse din tutun de la vârste foarte mici, înainte să împlinească 10 ani.

14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani au afirmat că au fumat în ultimele 30 de zile, ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii (90.699) din această categorie de vârstă au şanse mari de a deveni în curând fumători zilnici, iar 8,2% dintre copiii şcolarizaţi au folosit în acest interval ţigarete electronice. Iar aici vorbim doar de copii școlarizați.