De ce crezi că unele companii, ca Facebook, îți ascultă telefonul

de: Răzvan Băltărețu
13 12. 2019

Există momente în care îți apar reclame care au legătură cu ceva ce-ai discutat la telefon sau în preajma telefonului. Implicit, ești tentat să crezi că telefonul ți-a fost ascultat. Cât adevăr e însă în așa ceva?

HBO cu Brexit și Netflix cu The Great Hack au oferit două producții care să explice cum s-a ajuns la manipularea votanților în alegerile pentru Brexit și președintele Statelor Unite ale Americii. Concluzia din cele două, pe scurt, e că oricât te-ai crede de diferit de alți oameni poți oricând să fii asociat unei categorii. Conceptul big data are și latura asta a identificării preferințelor, mai ales când ai acces la foarte multe date.

Așa ajungem la telefon și impresia că ți-e ascultat. Înainte de cele două producții, Tristan Harris, un fost angajat Google, a explicat ce se întâmplă, de fapt, când primești acele reclame fix pe subiectul discuției. El susține că nu există nicio înregistrare secretă. Dar există o tehnică prin care companiile pot face asta, mai ales cele care știu multe despre tine.

Companiile nici n-au nevoie să-ți asculte telefonul

„Știu sigur, iar datele arată asta, că aplicațiile nu-ți înregistrează conversațiile. Cum este, totuși, posibil să știe ce discuții ai avut? [Companiile care au acces la datele tale] au creat un avatar pe baza elementelor care te definesc. O replică a ta. Astfel, aplicația nu trebuie să-ți asculte conversația. A acumulat deja atâtea date despre tine [din surse diverse], încât nu este nevoie, și face ca acel avatar să se comporte ca tine”, a explicat Harris.

El a mai spus că o companie care știe multe despre tine mai trebuie doar să simuleze o conversație pe baza acelui avatar. Iar elementele importante ale conversației pot fi intuite. E însă și o veste proastă: companiile te știu prea bine.

Dincolo de ceea ce vorbești, companiile care vor să-ți livreze reclame pot ști locația ta, pe unde treci, de unde cumperi și cât cheltui pe cumpărături, dacă ți-ai conectat cardul cu vreunul dintre serviciile tale.