Cum ar putea școala românească să fie mai bună (și nu doar teoretic)

Calitatea educației ne afectează pe toți, atât la nivel individual, cât și la nivel de societate. În esență, funcționarea optimă a societății se rezumă, într-o mare măsură, la educația celor care o formează. Dar ce faci într-un stat care nu-și dă interesul pentru un sistem educațional eficient? Ce faci într-un stat în care unii dintre cei care îl conduc înțeleg mai puține lucruri decât un elev de liceu?

Cele mai recente rezultate ale testelor PISA au uimit pe mulți, deși e rezultatul evident al unui sistem educațional ineficient. Românii și-au dat seama că aproape jumătate dintre elevii de la noi din țară nu pot înțelege ce citesc.

Cei mai mulți dintre noi suntem conștienți de ineficiența sistemului de învățământ din România. Totuși, ca să înțelegi mai bine gravitatea situației, vin cu câteva date:

• rata analfabetismului funcțional este de 44%
• rata abandonului școlar este de 18,5% în mediul urban și 26,6% în mediul rural
• rata de promovabilitate a bacalaureatului este de 41% în mediul rural și de 70% în mediul urban

Toți cei care au trecut prin sistemul de învățământ din România s-au lovit implicit de o serie de piedici pe care acesta le pune oricui e implicat, atât elevilor, cât și profesorilor.

Fiecare parte se simte neîndreptățită: elevii zic că profesorii sunt de vină, profesorii spun că nici elevii nu-și dau suficient interesul, dar că nici autoritățile nu le oferă toate condițiile de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime. Se transformă într-un cerc vicios, în care toată lumea dă vina pe altcineva.

Ne lipsește responsablitatea, din toate părțile. Diferența e că, în calitate de elev, te trezești la școală și nu prea știi ce se întâmplă, nu prea poți schimba sisteme când ai 12 ani. Nu te poți aștepta la elevi să reformeze sisteme și să schimbe mentalități.

În schimb, adevărata responsabilitate se află în mâinile sistemului. Și ce îi trebuie sistemului ca să funcționeze eficient? În primul rând, profesori buni.

Cum putem avea un sistem educațional mai bun în România

Asta o spune și un studiu din 2007, realizat de McKinsey & Company. A analizat de ce reușesc să se claseze pe primele locuri cele mai performante sisteme de învățământ din lume.

Astfel, a ajuns la concluzia că trei pași esențiali ar trebui urmați pentru a îmbunătăți calitatea sistemului educațional, în orice țară.

În primul rând, ar trebui să devină profesori doar cele mai capabile persoane. În esență, calitatea sistemelor educaționale se bazează pe calitatea profesorilor. Cele mai eficiente sisteme din lume recrutează profesori doar dintre absolvenții dintr-o generație cu cele mai bune rezultate. De exemplu, în Coreea de Sud profesori devin cei din primii 5%, iar în Finlanda din primii 10%.

În al doilea rând, o instruire eficientă asigură rezultate bune. Astfel, calitatea rezultatelor dintr-un sistem de învățământ este garantată de calitatea instruirii pe care profesorii o livrează. Pe lângă cunoștințele pe care le au, profesorii trebuie să fie, în același timp, capabili să livreze în mod eficient elevilor informațiile pe care ei le dețin. Iar această capacitate vine și dintr-o instruire eficientă a profesorilor, pentru a înțelege care sunt cele mai eficiente metode prin care pot educa elevi.

În al treilea rând, sistemul trebuie să se asigure că fiecare elev în parte ajunge la rezultate bune. Astfel, dacă primii doi pași sunt urmați, profesorii ar trebui să fie capabili să identifice în mod precis punctele forte și punctele slabe ale fiecărui elev și să selecteze metodele de instruire cele mai eficiente pentru a-i ajuta să învețe.

Cum e situația în România

Din punct de vedere al calificării, țara noastă stă prost. Există mulți profesori care predau în școli, dar care nu au studii corespunzătoare postului pe care îl ocupă, potrivit edupedu.ro.

Astfel, în anul școlar 2018 – 2019, în școlile din România existau peste 4.500 de astfel de profesori.

Ministerul Educației împarte acești profesori în trei categorii:

• cu studii superioare în alt domeniu decât cel al postului – 2.707 persoane, dintre care 1.615 în mediul rural.
• studenți, în curs de calificare – 740 de persoane, dintre care 454 din mediul rural.
• cu studii medii – 1.086 de persoane, dintre care 681 în mediul rural.

De asemenea, nici criteriile de selecție de la noi din țară nu sunt cele mai eficiente. De exemplu, majoritatea câștigătorilor premiului Nobel în Economie nu ar putea avea meseria de profesor universitar în România pentru că nu întrunesc criteriile minime: publicarea a minimum trei cărți și a patru articole științifice. Un studiu arată că, de fapt, sistemul român actual de evaluare și promovare a cercetătorilor în științele economice descurajează, de fapt, performanța științifică.

Pe de altă parte, Silvia Musătoiu, fostă directoare a Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai“ din Bucureşti ridică o problemă validă într-o postare pe Facebook: „Câți dintre profesorii actuali sunt ei înșiși analfabeți funcționali, didactic vorbind?”. Nu se referă aici la analfabetismul funcțional în sensul general (la incapacitatea înțelegerii unui text) ci în sensul de neștiință atunci când vine vorba de metodele de predare din școli.

Așa cum spune și studiul McKinsey, instruirea profesorilor este esențială într-un sistem educațional eficient. Când cunoști cele mai bune metode prin care să predai informații unui elev, rezultatele acestuia vor fi și ele pe măsura așteptărilor.

E adevărat, salariile profesorilor au crescut mult față de anii anteriori. Totuși, acceași fostă directoare vine cu o perspectivă validă și în această situație: „Sigur că în 2015 salariul unui profesor era anormal de mic. Era la fel de mic și pentru performanți și pentru leneși. Acum este la fel de mare/mic și pentru performanți și pentru leneși. Ați crezut vreodată că dacă dublați salariul unui leneș acesta va munci mai mult?”

Numai că nu creșterea salariilor este cea mai bună soluție, ci o mai bună instruire a profesorilor.

Ce se poate întâmpla pe viitor

Partea și mai proastă e că trecem cu toții prin școală, dăm teste și teze, luăm examenul de bacalaureat și apoi suntem nevoiți să intrăm propriu-zis în viață. Numai că, absolvirea școlii nu garantează și educația. Astfel, chiar dacă cineva termină 12 clase, te poți aștepta să nu poată citi cursiv un text, să nu înțeleagă definiții simple sau să nu ajungă la rezultatul corect când vine vorba de înmulțiri și împărțiri.

În 2010, aceeași organizație realizează studiul How the world’s most improved school systems keep getting better. Aici, cercetătorii au analizat 20 de sisteme educaționale din lume și au încercat să înțeleagă ce elemente sunt specifice acestora și care ar putea fi aplicate și la nivel universal. Au ajuns la concluzia că un sistem școlar se poate îmbunătăți, din orice stadiu ar pleca, și poate deveni semnificativ mai eficient într-o perioadă de șase ani.

Toată lumea vorbește de sistem, că e corupt, că nu funcționează cum trebuie, că ar trebui schimbat. Dar cine ar trebui să-l schimbe? Problema e complexă și deși schimbarea care vine de jos poate da rezultate, cea mai eficientă e cea care vine de sus.