Cea mai bizară planetă din Univers e una plină cu pietre prețioase

de: Diana Radu
02 10. 2019

Se pare că pietrele prețioase nu sunt atât de rare precum se credea, ci se află din abundență dar nu în adâncurile planetei noastre, ci în spațiu. Astronomii au descoperit recent o nouă clasă de planete pline cu pietre prețioase.

Atenția astronomilor a fost atrasă de câteva planete care aveau o strălucire neobișnuită. Însă, după o analiză mai amănunțită specialiștii au aflat și motivul – planetele erau pline cu niște compuși care intră și în compoziția safirelor și a rubinelor.

Ca să-ți faci o idee asupra felului în care arată aceste planete, cercetătorii spun că ar fi un fel de super-Pământuri, adică sunt la fel de dense precum Pământul sau ca Marte, dar au cantități de roci și metal mult mai mari. Miezul lor nu este făcut din fier, ca în cazul Pământului, ci din calciu și aluminiu. În plus, ele orbitează în jurul stelelor lor. Aceste super-Pământuri ar putea fi pline de rubine și safire, care sunt compuse din corindon, forma cristalină a oxidului de aluminiu.

Noua surpriză a Universului – planetele pline cu pietre prețioase

Cercetătorii de la University of Zurich din Elveția și University of Cambridge din Marea Britanie au identificat trei planete care ar putea să se încadreze în profilul super-Pământurilor. Prima se numește HD 219134 b și se află la 21 de ani lumină, în constelația Cassiopeia. A doua este 55 Cancri e și se află la 41 de ani lumină, iar a treia WASP-47 e, aflată la 870 de ani lumină. Duratele lor de orbită sunt de trei zile (pentru prima planetă) și de 18 ore (pentru celelalte două planete).

„Partea cea mai interesantă la aceste planete este că ele sunt complet diferite de majoritatea super-Pământurilor”, a declarat astrofiziciana Caroline Dorn, de la University of Zurich. „Poate că HD 219134 b strălucește roșu și albastru precum rubinele și safirele”.