Anunțul Google care dă peste cap planurile Huawei: ce se întâmplă cu Mate 30
Huawei pregătește lansarea unui nou telefon. Doar că face asta sub cele mai dificile probleme pe care le-a avut vreodată. Mai are voie să colaboreze cu firme americane până la 18 noiembrie, iar atunci ar putea rămâne fără Android. Acum, Google a comentat lansarea noului telefon.
Toamna, Huawei lansează un nou dispozitiv din seria Mate. Doar că de data asta Mate 30 ar putea să fie un eșec. Totodată, compania ar mai avea de lansat și Mate X, telefonul pliabil. Pe 18 noiembrie, expiră perioada de grație de 90 de zile acordată de autoritățile americane companiei Huawei. În acest timp, după cele 90 de zile care s-au terminat pe 19 august, compania trebuie să rezolve cu parteneriatele cu firme americane.
Ce spune Google despre noul telefon Huawei
Huawei vrea să meargă înainte cu lansarea, chiar dacă o face fără serviciile Google. Asta înseamnă că, în Europa, telefonul Mate 30 ar fi aproape inutil. Conform informațiilor neoficiale, lansarea e programată pentru 18 septembrie.
Un purtător de cuvânt al Google a transmis că Mate 30 nu va putea fi lansat cu aplicații și servicii Google, conform Reuters. Informația a fost reconfirmată de compania americană pentru The Verge. Asta înseamnă că ar putea avea Android, dar fără acces la Play Store, Maps, YouTube sau Gmail. Sau, în Europa și alte țări în afara Chinei, ar putea fi lansat cu Harmony OS și un magazin propriu cu aplicații. În China, Huawei are deja o oarecare siguranță cu App Gallery, magazinul său cu aplicații.
O altă soluție, despre care nici Huawei, nici companii ca Google n-au vorbit, ar fi să ceară să ceară acordul autorităților SUA pentru a face afaceri. Americanii susțin că Huawei prezintă un risc pentru siguranța națională. Mai ales dacă e vorba să furnizeze echipamente de rețelistică, așa cum s-ar fi întâmplat pentru comunități mici din SUA. Dar, când vine vorba de software, ar putea accepta o colaborare. Telefoanele Huawei oricum nu sunt vândute în America.
În China, Huawei vinde telefoane cu Android, cu interfața EMUI, dar fără serviciile Google. Compania americană e interzisă în această țară. Astfel, Huawei ar putea recurge la aceeași strategie pentru alte țări, mai ales cele din Europa.
În iunie, compania chineză încearca să recruteze dezvoltatori de aplicații. Venea și cu o promisiune mare: în ultimii doi ani, ar fi livrat circa 350 de milioane de telefoane, dintre care jumătate în piețe occidentale. Totodată, sunt circa 270 de milioane de telefoane active lunar care au preinstalat magazinul App Gallery.