Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene se celebrează în România

de: Alexandru Puiu
20 07. 2018

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene se celebrează astăzi, pe 20 iulie, în aceeași zi cu sărbătoarea Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul.

Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene este corelată în fiecare an cu prăznuirea Sfântului Ilie, ocrotitorul spiritual al aviatorilor. Evenimentul se va reflecta în mai multe manifestări celebrate în diverse colțuri ale României și toate vor fi organizate de Aviația Militară Română.

O instituție înființată în 1910, Aviația Militară Română își are rădăcinile într-un prim avion proiectat de Aurel Vlaicu și realizat în serie de Arsenalul Armatei. Respectiva aeronavă a zburat pe 17 iunie 1910. Un an mai târziu, în 1911, primii ofiței ai Armatei Române au fost brevetați ca piloți.

Eforturile inițiale ale Aviației Române au avut apogeul în 1912, când a fost înființată prima școală de zbor. Primele forme de legislație ce reglementează activitatea acestei părți din Armata Română a fost publicată în 1913, conform site-ul ROAF.ro.  Ca referință, domeniul web ROAF este o referință la forma în engleză a instituției – Romanian Air Force.

Tot ca o scurtă lecție de istorie, Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene ne aduce aminte de Corpul de Aviație înființat în 1915. Acela a fost primul corp militar de sine stătător specializat pe activități aeriene din România.

Doi ani mai târziu, în 1917, a avut loc prima schimbare de nomenclator, din Corpul de Aviație în Direcția Aeronauticii din Marele Cartier General Român. A urmat Aeronautica Română.

Avioanele Forțelor Aeriene Române au participat pentru prima oară la un conflict armat în partea a doua Primului Război Mondial, în cadrul conflictelor din sudul Moldovei. Este vorba de luptele memorabile de la Mărăști, Mărășești și Oituz.

În perioada 1941 – 1945, când România a participat activ în Al doilea Război Mondial, Aviația și Artileria Antieriană Română au participat la toate campaniile armatei române. Forțele Aeriene Române este denumirea asociată acestei instituții armate din 1950. Din 1972, a intrat în subordinea Ministerului Apărării Naționale.