Miliarde de tineri nu vor fi pregătiți pentru slujbele viitorului

de: Florin Cașotă
29 11. 2018

Dezvoltarea inteligenței artficiale, a machine learning și a Internet of Things va schimba nu doar modul în care trăim, dar și modul în care muncim, drept urmare miliarde de tineri nu vor fi pregătiți pentru slujbele viitorului.

Până în anul 2030, mai mult de jumătate din cei 1,8 miliarde de tineri din întreaga lume, cu vârste cuprinse astăzi între 15 şi 29 de ani, nu vor avea aptitudinile sau calificările necesare pentru a participa activ în câmpul muncii, arată un raport al Deloitte.

Aproape două miliarde de tineri din întreaga lume riscă să devină inadaptați la piața muncii în cea de-a patra revoluţie industrială (Industria 4.0), care se schimbă în ritm tot mai alert ca urmare a tehnologiilor emergente.

Dacă ești la început de drum și vrei să știi care sunt abilitățile de care ai nevoie pentru a avea succes în cea de-a patra revoluție industrială atunci îți este recomandat să îți dezvolți abilități tehnice, dar și pe cele  „soft”, dar și pe cele antreprenoriale, dar și să ai „o atitudine ce pune accentul pe învăţarea continuă pe tot parcursul vieţii”.

De asemenea, raportul oferă patru recomandări principale pentru a iniţia schimbarea, respectiv alinierea obiectivelor şi abordărilor tuturor categoriilor de persoane implicate sau afectate, implicarea în politici publice, dezvoltarea unor strategii solide privind gestionarea resurselor umane şi investirea în pregătirea forţei de muncă.

Raportul concluzionează că mediul de afaceri trebuie să-şi asume un rol mai activ în pregătirea tinerilor de astăzi pentru slujbele viitorului, pentru a le asigura adaptarea la Industria 4.0, caracterizată de fuziunea resurselor fizice cu tehnologiile digitale precum robotica, inteligenţa artificială, Internet of Things (IoT), digitalizarea şi automatizarea.

Raportul Deloitte se bazează pe răspunsurile din partea tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 29 de ani, din 45 de ţări, din partea reprezentanților comunității de afaceri și a ONG-urilor, a unor experți în politică și economie, precum şi a mediului academic.