Românul cu „M*IE PSD”, lăsat fără permis și fără numere de înmatriculare

de: Andrei Simion
30 07. 2018

Iulie a venit cu un viral special: pe străzile din România s-a plimbat o mașină cu numere de înmatriculare pe care scria „M*UIE PSD”. Românul le-a obținut legal în Suedia. Între timp, poliția i le-a ridicat, asemenea și permisul.

La aproape două săptămâni de când Răzvan Ștefănescu a devenit o vedetă în România cu numerele sale de înmatriculare pe care scrie „MUIE PSD”, poliția a găsit o cale să îl oprească. Mai mult, a fost întocmit și dosar penal pe motiv că el n-ar avea voie să le folosească în afara Suediei.

Poliția Rutieră a spus că autoritățile suedeze (Biroul Interpol Stockholm) au trimis o informare în care arată că numărul de înmatriculare în cauză este valabil doar pe teritoriul național al Suediei. Între timp, pe Facebook a apărut un video realizat de Ștefănescu în care poți vedea cum poliția îl lasă fără numere.

Ștefănescu a rămas și fără permis. El a declarat că a fost oprit la ora 5.50. „Eram în mașină cu copilul meu de opt ani. Mi-au dat jos plăcuțele de înmatriculare și m-au condus la secția de la Udriște. Acolo mi-au reținut și permisul. Polițiștii mi-au spus că nu am voie să circul cu aceste plăcuțe în afara Suediei. Nu înțeleg de ce vineri plăcuțele erau valide, când m-a oprit poliția rutieră din Craiova, iar azi nu mai sunt valide”, a spus el citat de G4Media.

În același timp, dar înainte ca el să fie oprit, Ambasada Suediei a transmis un comunicat de presă conform căruia mașina are dreptul să circule în UE. Chiar dacă sunt numere de înmatriculare preferențiale, înregistrate în Suedia, pot fi folosite în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România.

Conform poliției, în cauză a fost întocmit un dosar penal pe motiv că Ștefănescu a condus pe drumurile publice un vehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulație în România. Fapta e prevăzută în articolul 334, alin. (4) din Codul Penal.

[readmore]

Ce pedeapsă e prevăzută de Codul Penal pentru românul cu „M*IE PSD”

Fapta pentru care poliția a dechis dosar penal presupune o pedeapsă între șase luni și doi ani sau amendă. Articolul 334, alineat 4 prevede conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tractarea unei remorci ale cărei plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase sau a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulaţie în România.

În acest caz, Ambasada Suediei a spus că numerele de mașină personalizate emise de Agenția de Transport Suedeză sunt valabile pentru călătorii în Uniunea Europeană. „Numerele de mașină personalizate trebuie întotdeauna însoțite de documentele oficiale atât pentru numărul inițial, cât și pentru cel personalizat”, a mai transmis instituția.