De ce ora de vară încă va fi folosită

de: Răzvan Băltărețu
15 02. 2018

Parlamentul European a venit cu precizări referitoare la ora de vară. Aceasta încă nu dispare, dar precedentul pentru eliminarea ei a fost făcut.

Lituania a anunțat pe 21 decembrie că va cere Uniunii Europene să elimine ora de vară. Argumentul țării era că majoritatea oamenilor consideră enervant că trebuie să-și adapteze ceasurile de două ori pe an. Parlamentul a supus la vot dezvoltarea subiectului, dar încă nu a decis să elimine ora de vară din mecanismele de funcționare ale societății.

În cadrul sesiunii plecare de la Strasbourg, din perioada 5 – 8 februarie, Parlamentul European a votat o rezoluție referitoare la directiva pentru dispoziții care cuprind orarul de vară. Într-adevăr, Parlamentul a votat o rezoluție, dar prin aceasta invită Comisia Europeană să evalueze situația și, în cazul în care consideră că este necesar, să propună modificarea sistemului actual.

Rezoluția la care se face referire, privind ora de vară, a fost votată de parlamentarii europeni cu 384 de voturi pentru și 153 împotrivă.

Cine vrea să elimine ora de vară

Lituania a avut cea mai puternică opoziția până acum pentru ora de vară. Nu e însă singura țară. Sean Kelly, parlamentar european din partea Irlandei, e un altul care vrea să elimine ora de vară.

„Credem că nu avem niciun motiv să ne schimbăm orele. E o idee din Primul Război Mondial, era gândită să economisească energie, iar acum sunt prea puțini indicatori ai economiei de energie”, a explicat acesta.

Mai mult, Anne Berner, ministrul Transporturilor din Finlanda, a spus că guvernul trebuie să se decidă și să propună eliminarea orei de vară. O petiție din Finlanda pe tema eliminării a strâns 70.000 de semnături. În cazul acestei țări, în decembrie are șase ore de lumină, iar vara are 18 ore de lumină.

[readmore]

Violeta Bulc, comisar european pentru transporturi, a spus că nu sunt atât de multe țări care susțin că trebuie eliminată ora de vară.

În fapt, ora de vară e cea care ne dă peste cap și cea de iarnă e cea corectă. Practica schimbatului între ore, în funcție de sezon, nu e prea veche, are mai puțin de jumătate de secol, cu întreruperi, și a fost gândită de diverși oameni pentru diverse interese.

În 1895, ora de iarnă s-a conturat ceva mai bine prin ideea lui George Vernon Hudson de-a introduce o oră de vară. El era pasionat de insecte, așa că voia să aibă mai mult timp să le studieze, deci ar fi fost nevoie de-o schimbare a orei. Poți afla mai multe din acest articol PLAYTECH.