Acum îți poți lua propriul tău HAL-9000, exact ca cel din filmul lui Kubrick

de: Florin Cașotă
02 08. 2018

Te-ai uitat la 2001: A Space Odyssey și l-ai îndrăgit pe HAL-9000? Află că acum îl poți cumpăra și că poți vorbi cu el ca în film, doar că de data asta îți va răspunde Alexa.

Da, cineva la fel de pasionat ca tine de filmul lui Stanley Kubrick, s-a angajat să creeze o replică a celebrului calculator HAL-9000 și pentru asta are nevoie de banii tăi. Cei de la Master Replicas Group au lansat o campanie pe Indiegogo și dacă vrei să ai și un un HAL-9000 în casă atunci trebuie 419 dolari pentru cea mai ieftină variantă. Poți să vezi oferta aici.

Înainte să te bucuri prea tare, produsul Master Replicas Group este doar o boxă bluetooth cu câteva abilități în plus, nicidecum vreun calculator sofiticat. HAL-9000 Bluetooth Speaker Edition este o boxă speaker care poate reda muzică direct de pe telefon sau de pe alt dispozitiv electronic cu bluetooth.

Este creat în așa fel încât să arate ca o consolă de pe nava spațială din film, Discovery One. Modelul a fost creat după specificațiile găsite scenariul filmului, deci ar trebui să te aștepți la un finisaj premium și un look realist.

Al doilea model pus la vânzare este mai scump și conține și o consolă ce poate fi instalată pe perete. HAL-9000 Command Console este o ediție limitată și se vor produce doar 2001, cum altfel, de unități și vor fi valabile doar pe Indiegogo. Acestă consolă este destul de mare și încorporează un display de 10.1 inci pe care vei vedea informații replicate din film.

În plus, în partea de jos se vor afla 10 butoane pe care le poți folosi pentru a interacționa cu HAL. De asemenea, acesta se va conecta la internet pentru actualizări și va veni cu Amazon Alexa pre-instalat.

Din păcate, display-ul și butoanele de pe acest al doilea model sunt doar de formă, ne fiind chiar utile. Destul de puțin, mai ales cânt te gândești că ediția asta limitată te costă 1200 de dolari. Cei care considerați că aceste boxe își merită banii le puteți comanda acum, iar livrările vor începe din ianuarie 2019 (pentru boxă) și din martie 2019 (pentru ediția limitată).

Compania și-a bătut deja obiectivul financiar de 80.000 de dolari, primind până acum 312.326 de dolari de la 395 de persoane. Asta înseamnă că, în medie, fiecare persoană a chetuit aproape 800 de dolari, ceea ce ne duce la gândul că au preferat versiunea mai scump cu consolă.