Creatorii Fortnite, dați din nou în judecată din cauza unui dans

de: George Stanciu
19 12. 2018

Cei de la Epic Games nu sunt tocmai străini de procese intentate companiei, pe fondul jocului Fortnite, iar acum au încă o dată de a face cu o astfel de situație.

Epic Games a mai avut în trecut de-a face cu procese în care erau acuzați că au copiat mișcări de dans. Astfel, procesul de acum nu e primul și putem fi la fel de siguri că nu va fi nici ultimul. De data asta e rândul lui Alfonso Ribeiro, care l-a interpretat pe Carlton în The Fresh Prince of Bel-Air.

Conform lui Ribeiro, cei de la Epic Games i-au furat mișcarea de dans, cunoscută de fanii serialului ca ”dansul Carlton” – în Fortnite, această mișcare de dans este cunoscută ca emote-ul Fresh. Se pare că în prezent, Ribeiro încearcă să obțină drepturi de autor pentru dans.

Anunțul apare la ceva vreme după ce și Terrance Ferguson i-a acuzat pe creatorii Fortnite că i-au furat dansul Milly Rock, pentru a crea emote-ul ”Swipe it.” Ferguson se agață și de argumentul rasial în problema sa și spune că studioul de jocuri video are un tipar de ”exploatare a talentului afroamerican, în special, prin copierea dansurilor și mișcărilor.”

Epic Games a avut de-a face cu dispute legale și de altă natură. Cei de la PUBG i-au acuzat pe creatorii Fortnite că jocul din urmă ar putea să copieze ”experiența pentru care PlayerUnknown’s Battlegrounds este cunoscut.” Compania nu e întotdeauna doar de această parte în procese. Epic Games a dat în judecată un game tester care a publicat secrete din sezonul 4 de joc, dar și pe câțiva streameri care făceau reclamă la hack-uri pentru Fortnite.