De unde știu specialiștii unde să găsească oase de dinozauri și alte fosile
De-a lungul timpului, omul a descoperit o mulțime de fosile și schelete care te-au învățat mai multe despre trecutul planetei. Totuși, de unde știu arheologii și paleontologii unde să sape după oase, atunci când nu le descoperă întâmplător?
Metoda nu este deloc sofisticată sau, cel puțin, nu obișnuia să fie, dar ascunde în spate o muncă titanică, multe eșecuri, sudoare și ore pierdute în condiții grele, indiferent de vreme.
Cercetătorii care caută și analizează fosilele de dinozauri și alte animale preistorice se numesc paleontologi. Lor le datorezi toate cunoștințele pe care le afli pe internet și în cărți despre cele mai mari creaturi care au umblat vreodată pe acest pământ (sau prin ape).
Adevărul este că, deși suntem în secolul XXI, iar tehnologia îi ajută foarte mult pe specialiști să analizeze și să identifice oasele primitive, tot metodele clasice rămân cele mai eficiente.
Atunci când vor să caute fosile, paleontologii se folosesc, de regulă, de hărți geologice, care arată structura solului în anumite regiuni. Astfel de hărți sunt mult mai complexe decât cele pe care le-ai văzut la școală sau în atlase și sunt cel mai important reper.
De ce hărți despre tipul de sol? Simplu: pentru că fosilele nu se găsesc decât în anumite locuri, acolo unde sunt soluri sedimentare. Asta înseamnă că niciodată n-ai să vezi un paleontolog care caută dinozauri în zone muntoase, pe crestele de marmură și granit, dar nici în oceane.
Toate animalele preistorice marine descoperite până acum, au fost identificate tot pe uscat, dar acolo unde, cu milioane de ani în urmă, au existat lacuri, fluvii sau chiar oceane. Și ai aici destule exemple: Deșertul Sahara, Deșertul Gobi, din Mongolia (considerat “raiul” paleontologilor, pentru că aici s-au descoperit cele mai multe fosile), zonele mlăștinoase, fostele albii ale unor râuri etc.
Specialiștii pleacă de la premisa că acolo unde există astfel de soluri, există posibilitatea (dar, niciodată o certitudine) că există și schelete străvechi.
Ai putea spune că ei caută orbește fosilele și, într-un fel, cam așa este. De aceea, doar specialiștii care au ochiul antrenat cu rocile și sedimentele sunt trimiși pe teren. De multe ori, fosilele se confundă cu pietrele și pot foarte ușor să scape neobservate sau să fie distruse. De aceea nu începi niciodată căutările întâi cu barosul și de aceea ai văzut prin filmele documentare oameni care stau lungiți în nisip, și dau cu măturica ușor peste niște pietre care ție îți par banale.
Alteori, n-ai nevoie decât de puțin noroc. O mulțime de fosile au fost descoperite întâmplător de turiști, fermieri, muncitori în construcții sau de mineri și, uneori, chiar de copii. Dacă știi să-l citești, solul te ajută și-ți indică unde se află scheletele.