Polițist prins după ce a vândut documente secrete pe dark web

de: George Stanciu
08 10. 2018

Dacă vrei să faci un ban (ne)cinstit și nu ți-e teamă că vei fi prins, poți să intri pe dark web și să vinzi droguri, arme, acte false sau chiar secrete de locul de muncă.

Despre cazurile de vânzare de obiecte ilegale pe dark web știi deja; nu e un secret că se cumpără tot felul de droguri, acte false și chiar arme de pe ”internetul ascuns” privirilor omului de rând. Mai rare sunt cazurile în care se vând secrete de la locul de muncă.

Asta e ceea ce a făcut un polițist francez care lucra pentru Direcția Generală de Securitate Internă, o agenție franceză de intelligence care se ocupă cu contraspionaj, contraterorism și cu supravegherea grupurilor, organizațiilor și fenomenelor cu potențial periculos, printre altele.

Oficialul este acuzat de vânzarea de informații confidențiale, cum ar fi documente secrete care au ajuns în mâinile unor răufăcători. Bărbatul a cărui identitate nu a fost făcută publică se folosea de pseudonimul Haurus pentru a vinde. Aceștia cred că unii dintre cei cărora polițistul le-a vândut secrete s-au folosit de acestea pentru a crea documente false.

Polițistul făcea reclamă unui serviciu prin care putea urmări locația dispozitivelor mobile în funcție de numărul de telefon. Recomanda sistemul atât pentru urmărirea persoanei iubite, cât și pentru a-i urmări pe cei din găștile rivale.

În plus, acesta făcea reclamă și unui serviciu prin care cumpărătorii puteau afla dacă sunt urmăriți de autorități, dar și ce informații au polițiștii despre aceștia.

Oficialii l-au identificat pe Haurus după ce au închis portalul Black Hand, pe 12 iunie. Au reușit să urmărească și o parte dintre documentele puse la vânzare, în funcție de un cod de identificare unic, adăugat documentelor pentru a le urmări istoricul.

Polițistul a fost pus sub acuzare pe 26 septembrie și arestat două zile mai târziu, la Nanterre. Acesta riscă până la șapte ani de închisoare și o amendă de până la 100.000 de euro.