Meciul istoric făcut de România lui Hagi la Cupa Mondială

de: Daniel Ștefan
27 06. 2018

Meciul dintre România și Argentina din 1994 a fost declarat unul dintre cele mai frumoase și mai intense meciuri istoria fotbalului și cel mai tare meci de la Cupa Mondială din 1994.

Este vorba de meciul în care Gheorghe Hagi a  făcut istorie în fotbalul românesc, dar și în cel mondial. Era pentru prima dată când  o campioană ca Argentina era învinsă de un stat despre care mulți nici nu știau unde se află pe hartă.

Poți întreba pe oricine de la noi dacă are vreo amintire frumoasă referitoare la istoria Cupei Mondiale, atât cât a apucat din ea. Sigur îți va spune de meciul România – Argentina, încheiat cu scorul 3-2, la Cupa Mondială din Statele Unite ale Americii. Pentru argentinieni e o amintire tristă, dar cu siguranță, cei mai mulți dintre ei își amintesc de victoria României.

„Există un singur răspuns corect și rațional la întrebarea care este cel mai frumos meci din istoria Cupei Mondiale. Titlul îi aparține, fără echivoc, meciului din șaiprezecimile Cupei Mondiale din 1994, disputat de România și Argentina”, scrie The Guardian.

În 1994, România a reușit să se califice în ultima etapă, să treacă de grupa sa și să se remarce prin jocul ofensiv care i-a zăpăcit pe argentinieni. La polul opus de România, Argentina a reușit cu greu să ajungă atât de departe în campionat, în ciuda reputației sale și a faptului că era una dintre cele mai de temut echipe ale lumii.

Meciul contra echipei din România, văzut de Maradona din tribune

În timp ce Maradona se afla în tribune și-i creștea tensiunea când vedea evoluția meciului, “Maradona din Carpați”, cum a fost supranumit Gică Hagi, se afla în teren și  lupta alături de coechipierii săi. Echipa Argentinei nu-l avea pe Maradona în teren. Fusese eliminat din turneu după ce analizele au arătat că se dopase cu stimulente. Nici Claudio Caniggia  nu era disponibil, dar Argentina tot părea de neînvins pentru că încă îi avea pe Gabriel Batistuta și Abel Balbo.

Probabil nimeni nu le-a dat nicio șansă românilor. Doar noi am fost încrezători în victorie, dar nu lipsiți de emoții. Noi și străinii deopotrivă am resimțit din plin tensiunea jocului care a fost un adevărat spectacol, cel mai frumos din întregul Campionat Mondial din 1994.

La acea vreme, antrenorul și selecționerul era Anghel Iordănescu. El a decis să-l înlocuiască pe Florin Răducioiu, care fusese suspendat, cu Ilie Dumitrescu, autorul a 9 goluri în ultimele 8 meciuri jucate la națională. A fost cea mai inspirată ișcare. După 11 minute, Dumitrescu a înscris din lovitură liberă un gol asemănător doar cu cel reușit de Hagi în grupe, împotriva Columbiei.

Peste doar cinci minute, Batistuta a egalat scorul din penalty, dar România a recâștigat avantajul în doar două minute, când Dumitrescu s-a strecurat spre mijlocul porții, printre adeversari, și a prins o pasă trimisă de Hagi.

“Magia” a apărut în a doua repriză, când Hagi a schimbat scorul de pe tabelă în favoarea României. Argentina a încercat un atac disperat și a înscris până la urmă un gol în minutul 75. Dar România a rezistat eroic în fața Argentinei și  a tras cu dinții de victorie.

Maradona nici azi nu a trecut peste acea înfrângere istorică. La acea vreme, a declarat că „Argentina nu a fost învinsă pe teren, a fost învinsă în afara terenului”.