Cine va lansa cele mai bune telefoane din 2018

OPINII
Cine va lansa cele mai bune telefoane din 2018
19 ian. 2018 | 11:32

Anul trecut a fost destul de bun pentru telefoane și am văzut destule lucruri noi, însă deja e cazul să privim către viitor și să vedem ce ne rezervă 2018.

[related]

Poate că doar am fost eu mai atent în ultimul an, dar telefoanele au făcut un salt tehnologic ceva mai mare în aceste 12 luni decât în trecut. Dacă arunci o privire pe marile lansări de telefoane din 2017, ai să vezi că producătorii s-au zbătut să vină cu lucruri mai mult sau mai puțin revoluționare.

Au făcut ceva, cum ar spune unii, și ne-au dat și nouă. Ne-au dat camere foto duale, ecrane cu un raport de aspect nou, procesoare cu inteligență artificială și nu numai. Numele unora dintre producători erau deja pe toate gardurile, în timp ce ale altora au fost afișate recent. Cât vor rămâne acolo, e altă discuție.

Privind la astfel de inovații ale producătorilor bifate în 2017, nu putem decât să ne întrebăm ce ne va aduce 2018. Privind atât înapoi, cât și înainte, cred că, mai degrabă, 2018 va fi un an al rafinării și al cimentării trendurilor actuale. Marii vor fi mari în continuare, dar și cei mici sau încă necunoscuți au șanse să ajungă sus.

Ce-i al lor, e pus deoparte

Samsung și Apple vor rămâne, în continuare, capi de afiș ai lansărilor din 2018. Sud-coreenii vor avea două momente cheie, în timp ce Apple va merge pe unul și bun.

Deja putem intui că Samsung Galaxy S9 va fi unul dintre telefoanele anului, având în vedere cât de bine a performat S8. Tocmai pentru că S9 calcă pe urmele fratelui mai mare, însă, nu vom vedea mari inovații din partea companiei, cel puțin nu la final de iarnă, când va fi dezvăluit noul duo; deja știm că perechea viitoare de telefoane va miza pe rafinarea noutăților de pe S8 și nu pe alte revoluții.

Telefoanele vor avea margini ceva mai mici, dar dimensiunile au șanse mari să rămână aceleași. Samsung pare să schimbe strategia, însă, și să-ți ofere un bonus dacă scoți mai mult din buzunar: S9 ar putea să rămână cu o singură cameră pe spate, în timp ce S9 Plus ar putea avea camere foto duale, ca să te simți mai premium.

Note 9, pe de altă parte, ar putea face câțiva pași în plus. Dincolo de îmbunătățirea ecranului și a sistemului de camere foto duale, Galaxy Note 9 ar putea aduce primul senzor de amprentă pe ecran pentru un telefon Samsung. Vivo le-a luat fața și va aduce primul astfel de telefon în 2018, iar S9 a intrat deja în producție cu senzorul pe spate, cel puțin conform știrilor pe care le-am tot văzut venind din direcția fabricilor care colaborează cu compania. Și nelipsitul S-Pen ar putea primi ceva îmbunătățiri, așa cum și varianta din 2017 a făcut un salt în comparație cu modelul anterior.

După cum spuneam, și Apple va fi pe podium, poate cu un iPhone X (2018). Telefonul lansat astă-toamnă a făcut cel mai mare salt de până acum la capitolul inovație, aducând un ecran OLED care nu prea mai cochetează cu ideea marginilor. A dispărut și butonul Home, înlocuit de Face ID. E greu să mai zgudui încă o dată piața cu altceva, dar poți să îmbunătățești ceea ce ai deja, pregătind astfel un smartphone mai bun (și poate nu cu mult mai scump) decât zecele.

Cineva trebuie să tragă mai tare

Huawei va trage tare să își îmbunătățească și să-și consolideze poziția pe piețele globale. Noile Huawei fac un așa-zis salt de 10 și se vor numi, probabil, P20, denumire completată de toate variațiile aferente. Producătorul are deja un procesor cu inteligență artificială, pe care cu siguranță va vrea să-l îmbunătățească și să aducă lucruri mai utile pentru utilizator. AI-ul nu mai e science fiction, dar rămâne în continuare un concept ușor abstract. E popularizat în continuare, dar publicul va vrea inovații cu adevărat utile ca să dea crezare trendului. Mulțumită Leica, aspectul foto-video al telefoanelor stă destul de bine. La ecrane și la margini s-ar mai putea umbla, însă.

Google trebuie să execute un hat-trick, așa că vom vedea Pixel 3 anul acesta. Uitându-mă la primele două telefoane din serie, însă, nu vreau să-mi creez așteptări foarte mari pentru următorul. Nu pot spune că m-a bucurat vreunul din ele după apariție, poate pentru că n-am fost încântat de designul propus de Google. Poate, însă, a treia e cu noroc.

Conuri de umbră

Nume precum LG și HTC, care altădată erau între cele mai importante, par să fi intrat într-un con de umbră în ultima vreme. LG a adus două telefoane interesante anul trecut, G6 și V30. Pe G6 îl apreciez pentru că a introdus raportul de aspect de 18:9, dar parcă lumea a uitat repede de el după apariția lui S8, cu ușor ajustatul 18,5:9. HTC se străduiește tare în ultimii doi ani, dar nici telefoanele lor nu mai au popularitatea de altă dată. Pare mai degrabă că oamenii se adună în jurul celor mai importanți, iar cei de nivel 2 intră fără să vrea într-un con de umbră, poate nu întotdeauna meritat.

[readmore]

Ce e greu de prezis acum este cine va veni din neant cu un nou concept. Anul trecut am avut câteva, unele mai de succes, altele cu mai puțin lipici la public. Essential Phone mi s-a părut mult zgomot pentru nimic, iar bula din jurul telefonului s-a dezumflat destul de repede. A fost un telefon de nișă, doar că nu s-a înțeles prea bine care nișă ar fi deservită de el.

Un viitor succes?

Tot aici avem Razer Phone, pe care l-am privit cu scepticism. Nu înțelesesem de ce un producător de accesorii de gaming vrea să scoată un telefon, chiar și cu ecranul de 120 Hz și nu numai. La CES 2018, însă, Razer a adus și un prototip de laptop în care telefonul se montează în loc de touchpad: ai parte de un laptop cu Android destul de puternic și chiar bine pus la punct. Dacă se materializează proiectul, Razer și-ar putea deschide o nouă nișă de clienți interesați de telefonul lor.

Înainte de concluzii, sper să văd un telefon Nokia care să rivalizeze cu smartphone-urile giganților. Primele încercări ale HMD Global sunt lăudabile, numele Nokia încă are rezonanță, dar telefoanele au nevoie de mai mult. Camere mai bune, ecrane fără margini și cam tot ce ai vrea de la un telefon ”modern”.

[related]

Nu cred că 2018 o să aducă un telefon care să mă încânte așa cum a făcut-o Galaxy S8, sau cum a reușit iPhone X să-i impresioneze pe fanii seriei. Firește, pentru că nu știi niciodată de unde sare iepurele și pentru că nu strică un plus de inovație, mi-ar plăcea să descopăr că m-am înșelat pe alocuri.