Ce face Bill Gates la Microsoft acum, că nu mai e șeful companiei

de: George Stanciu
24 10. 2018

Bill Gates, deși ocupat cu o mulțime de alte lucruri în prezent, încă își dedică destul de mult timp pentru a contribui personal la produsele oferite de Microsoft.

În prezent, ai mai multe șanse să auzi de Bill Gates într-un context caritabil de tipul ”a donat, a făcut, a ajutat”, decât să-l mai găsești asociat cu Microsoft în sine. Nici nu mai e cel mai bogat om din lume, așa că pierde încă un mod de adresare. Totuși, Bill Gates e departe de a se fi retras din businessul Microsoft.

Cofondatorul gigantului tech nu e doar filantrop, ci încă se ocupă personal de diverse aspecte legate de companie. Satya Nadella e acum figura reprezentativă pentru companie, însă din umbră, Gates rămâne unul dintre oamenii cheie ai companiei.

Atunci când Nadella a devenit CEO-ul companiei, i-a cerut lui Bill Gates să aducă mai multe contribuții pentru Microsoft. La acea vreme, Gates declara într-un interviu că ”îmi dedic cam o treime din timpul disponibil pentru a mă întâlni cu grupurile care se ocupă de diverse produse.”

Într-un alt video, filmat de către cei de ia Wired, Bill Gates a dat mai multe detalii cu privire la ceea ce face și care sunt contribuțiile pe care le aduce la Microsoft. ”Chiar și acum mă mai ocup de arhitectura diverselor produse”, spunea acesta.

Nu avem, din păcate, detalii despre elementele specifice de care se ocupă Gates în prezent, dar e totuși bine de știut că încă își pune la lucru experiența acumulată pentru a ghida inginerii care se ocupă de produsele Microsoft. E, de asemenea, lăudabil că expertiza sa este în continuare cerută, chiar dacă a renunțat la conducerea companiei.