Aparatul cât o cafetieră care face bere și pe care ai vrea să-l ai

de: Daniel Ștefan
20 05. 2018

Aparatul care face bere există și e mai util decât pare. Pico U este cât o cafetieră și îl poți folosi să-ți faci ce vrei: ceai, cafea, bere sau băuturi spirtoase.

Primul device de acest fel s-a numit PicoBrew și a fost tare îndrăgit de iubitorii de bere. Acum, producătorii au simplificat și mai mult aparatul, astfel încât îl poți avea și acasă, pe bufetul din bucătărie. L-au denumit Pico U și e deja disponibil pe internet, pe site-ul Kickstarter, la un preț care începe de la 170 de dolari.

Pico U este cu atât mai util, deoarece îți prepară nu doar bere, ci și cafea, ceai, cidru sau băuturi spirtoase. Vor fi două versiuni: una basic, care nu e dotată cu toate ustensilele pentru băuturi mai „pretențioase”, și versiunea deluxe, pe care o vei folosi la prepararea aproape oricărei băuturi. Pentru cele spirtoase, cum ar fi cocktailurile sau, de ce nu, țuica și pălinca, ai nevoie de ustensile separate.

Pico U este mult mai compact decât aparatul predecesor. Pico U poate fi ușor confundat cu o cafetieră pentru este de mărimea și arată ca una, astfel că o poți așeza oriunde în bucătărie. Devine mai voluminoasă atunci când îi atașezi ustensilele adiționale pentru diferite băuturi, dar le poți detașa când nu folosești aparatul.

Există o singură mică problemă: procesul de preparare nu este întotdeauna rapid. Nici n-ar avea cum, dar dacă ești însetat și vrei o bere la minut, s-ar putea să fii puțin dezamăgit.

O cafea sau un ceai n-o să dureze mai mult de un minut, ca la o cafetieră obișnuită. Dar în cazul altor băuturi, durează până la câteva zile, dar nu prepararea, ci procesul de fermentație.
De exemplu, o bere e gata la Pico U în maximum două ore. Cidrul durează cel mai mult, pentru că trebuie să stea la fermentat între șapte și zece zile.