Benzinăriile emană cantități mai mari de substanțe toxice decât știam

de: Andreea Cuzub
05 10. 2018

Cercetătorii și lumea, în general, știau și până acum că vaporii eliminați de benzinării sunt dăunători. Un studiu recent avertizează că emisiile de benzină sunt mult mai mari decât se credea anterior.

Cercetarea a fost realizată de savanți de la Școala de Sănătate Publică Mailman de la Universitatea Columbia, care au descoperit că emisiile din benzinării au fost de zece ori mai mari decât estimările folosite în reglementările actuale. În funcție de acestea s-a stabilit până acum cât de aproape ar trebui amplasate benzinăriile față de școli, locuri de joacă și parcuri.

Rezultatele studiului au fost publicate în jurnalul „Science of the Total Environment”. Vaporii de benzină conțin un număr de substanțe chimice toxice, cum ar fi benzenul, care este cancerigen.

Măsurătorile cercetătorilor au fost efectuate pe parcursul a trei săptămâni la două benzinării mari din Midwest și Northwest. Astfel, ei au raportat că zilnic sunt evaporate între trei și șapte galoane de benzină lichidă. Cu toate că majoritatea legilor propun o distanță de aproximativ 90 de metri între benzinării și parcuri, școli etc, în unele zone urbane, cum ar fi și în New York, benzinăriile sunt situate foarte aproape de blocurile locuite.

„Am descoperit că emisiile de benzen ale benzinăriilor sunt mult mai mari decât se credea anterior”, a declarat Markus Hilpert, unul dintre autorii studiului. Cercetătorii spun că guvernele ar trebui să ia în considerare modificarea legilor, pe baza acestor rezultate.

În lucrările anterioare, Hilpert și colegii săi au studiat emisiile de benzină, rezultate în urma stocării și transferului între cisterne, rezervoare de stocare și rezervoare de vehicule. Pe viitor, cercetătorii vor să continue explorarea modurilor în care vaporii de benzină se propagă, pentru a determina la ce distanțe ar trebui amplasate benzinăriile.