Noutatea pe care o va aduce iPhone în 2019

de: Alexandru Puiu
09 05. 2018

În cazul în care te întrebi deja cu ce noutăți va încerca Apple să justifice un preț exorbitant pentru iPhone-urile din 2019, un raport de la Taipei Times s-ar putea să-ți ofere răspunsul.

Gigantul din Cupertino are un plan foarte detaliat pentru anii următori când vine vorba de gadgeturi nelansate. Fiecare smartphone, tabletă sau Mac, este rezultatul câtorva ani investiți în cercetare și dezvoltare. De aceea, este foarte probabil ca inginerii Apple să știe care vor fi noutățile ce urmează să fie introduse în 2019 odată cu iPhone-urile ce vor anunțate în toamnă.

Pentru că este greu de spus care e sursa speculațiilor lui Jeff Pu de la Yuanta Securities, aceste informații referitoare la un viitor iPhone merită percepute cu un grad sporit de reticență. Nu înseamnă neapărat că sunt false, dar până când nu sunt confirmate de un oficial Apple, rămân la nivel de zvon.

Conform celor de la MacRumors, Apple va implementa trei camere principale în smartphone-ul de vârf al anului viitor. Mergând pe urma celor de la Huawei, gigantul din Cupertino se pare că a fost încântat de rezultatele generate de Huawei P20 Pro și vrea să aducă rețeta la un viitor iPhone X. Actualul vârf de gamă de la Huawei folosește toate cele trei camere, asistate de niște artificii software, pentru a genera fotografii de 40 de megapixeli. Apple s-ar putea să meargă în altă direcție cu aranjamentul său.

La ora actuală, Apple folosește două camere principale cu scopul realizării verosimile a efectului bokeh, inspirat din abilitățile unui DSLR. E greu de estimat la ce ar putea fi folosită o a treia cameră principală, dar s-ar putea să faciliteze un zoom optic de 3X sau chiar 5X pentru prima oară într-un smartphone Apple. Cel puțin unul dintre cei trei senzori va continua tradiția începută în urmă cu câțiva ani și va avea 12 megapixeli.