O vedetă din Game of Thrones își lansează propria rețea socială
În Game of Thrones Maisie Williams interpretează cel mai tânăr membru al familiei Stark și, cel mai probabil, cel mai cool personaj din serie. În realitate, actrița lansează o aplicație care să te ajute în viața profesională.
Maisie Williams lansează o aplicație care să „revoluționeze modul în care tineri utilizează rețelele sociale”. Aplicația se numește Daisie și scopul este să combată cultura bazată pe pile din indutria creativă conectând tinerii cu actori, muzicieni sau designeri.
„Înainte de Daisie, succesul în industriile creative era dependent foarte mult de noroc și de pilele pe care le ai. Daisie deschide un nou drum în acestă lume, prin conexiuni pe care le faci organic și prin dezvoltarea abilităților tale, promovând indvizii la următorul nivel”, a spus Maisie Williams.
Nu se cunosc foarte multe despre cum ar trebui ca aplicația să funcționeze și cum s-ar realiza acele conexiuni de care vorbește. Ceea ce se știe este că va exista o funcție în care anumite personalități dintr-un domeniu vor susține sesiuni de întrebări și răspunsuri. Odată cu lansare, Maisie Williams va fi prima care va răspunde la întrebări. Apoi și alte nume precum Ed Sheeran sau designerul de modă Virgil Abloh ar răspunde la întrebări pe Daisie.
Aplicația este gratis și nu conține reclame. Pentru a finanța acest proiect actrița a mers în San Francisco și a obținut o sumă de bani, care nu a fost făcută publică, de la mai multe firme de venture capital. De asemenea, se pare că Williams nu a investit bani în acest proiect.
Aplicația este disponibilă doar pe iOS, fără a fi anunțate planuri și pentru o versiune de Android.
Ea nu a pornit singură acestă aplicație, iar cofondator este Dom Santry, cu care a înființat și firma de producție de film numită Daisy Chain Production. Santry va fi CEO-ul companiei, iar Williams va ocupa funcția de chief innovation officer. Ideea nu este rea și astfel poate mai mulți tineri talentați vor fi scoși în față. Rămâne să vedem dacă și execuția va fi una bună.