Când se tem specialiștii că ar începe Al Treilea Război Mondial
Au trecut mai bine de 70 de ani de la ultimul conflict global major, dar asta nu înseamnă că teama unui Al Treilea Război Mondial nu ne apasă puternic.
După cel de-Al Doilea Război Mondial, au tot continuat să existe conflicte în anumite părți ale globului. Cu toate astea, nu a mai fost vreunul la scară largă. Unii sunt de părere că am depășit acest nivel de soluționare a problemelor, pe când alții cred că, din contră, dezastrul se apropie.
Un nou studiu publicat în Science Advances a analizat decenii de conflicte pentru a estima posibilitatea unui Al Treilea Război Mondial. Savantul Aaron Clauset de la University of Colorado, a folosit datele proiectului Correlates of War pentru a identifica tipare repetitive, trenduri și posibilități ale unui nou război mondial.
Bazele de date ale proiectului Correlates of War cuprinde informații care datează din 1823. Clauset a examinat datele – printre care nu se regăsesc războaiele civile și atacurile teroriste – de atunci și până în 2003. El a observat starea lumii înainte, în timp și după conflicte substanțiale. A vrut să vadă dacă societatea a putut trăi decenii întregi fără vreun conflict major.
Clauset a descoperit că o perioadă de decenii fără războaie, numită și „pace lungă” nu este un eveniment tocmai rar, dar că se poate schimba rapid. Potrivit acestuia, „tiparul de pace lungă ar trebui să dureze pentru cel puțin alți 100 – 150 de ani înainte de a fi considerat un adevărat trend”.
„Rezultatele acestea sugerează că pacea curentă ar putea fi substanțial mai fragilă”, a zis Clauset. Așa numitul trend de “pace lungă” ar putea să nu fie atât de lung și să nu fie un trend”, a subliniat și Rahul Oka, antropolog care a participat la cercetare.
Clauset a utilizat modelul său statistic de predicție pentru a afla când ar putea avea loc cel din urmă conflict major al omenirii, care va eradica rasa umană de pe glob. El a spus că acest lucru s-ar putea întâmpla oricând între 383 și 11.489 ani din momentul de față.