Xiaomi își construiește propriul procesor pentru smartphone-uri

de: George Stanciu
13 02. 2017

Xiaomi s-ar pregăti să renunțe la procesoarele Qualcomm, având în vedere că aceștia ar lucra deja la propriul procesor pentru telefoane.

Qualcomm trece printr-o perioadă dificilă momentan, având în vedere că are de-a face cu o serie importantă de procese, mai ales venite din partea Apple. Astfel, e lesne de înțeles de ce producătorii de smartphone-uri au de gând să se reorienteze și să caute alte opțiuni pentru dispozitivele pe care le produc.

Conform The Wall Street Journal, citați și de engadget.com, compania chineză Xiaomi ar lucra deja la propriul procesor pentru un telefon pe care l-ar lansa în perioada următoare. Compania nu a oferit încă un răspuns cu privire la această știre.

Dacă Xiaomi recurge la o asemenea măsură, aceștia ar putea avea o serie de beneficii, de unele putând să profite chiar și clienții acestora. În primul rând, ar fi mai ieftin ca o astfel de companie să-și producă smartphone-urile cu cipuri proprii, în loc să le cumpere de la un terț. Astfel, chinezii ar putea să vândă telefoane la prețuri și mai competitive decât până acum.

Smartphone-urile cu procesoare construite de Xiaomi ar putea veni și cu funcții adiționale care să le ofere ceva aparte. Spre exemplu, Mate 9 folosește un procesor Kirin construit chiar de Huawei, iar integrarea hardware i-a permis companiei să creeze un telefon cu inteligență artificială. Mate 9 este capabil să-ți învețe tabieturile legate de folosirea telefonului pentru a-i spori performanța.

Xiaomi va avea o sarcină dificilă în ceea ce privește crearea propriului procesor. Pe lângă Huawei, Samsung, de exemplu, își creează propriile cipuri Exynos, iar ambele companii au avut nevoie de ceva timp până să ajungă la nivelul procesoarelor Qualcomm. Având în vedere lipsa de experiență a celor de la Xiaomi pe acest segment, e greu de zis dacă aceștia vor avea succes, cel puțin la început.