Un tânăr licean a creat aplicația Ajută Poliția, prin care vei putea sprijini autoritățile

de: George Stanciu
23 05. 2017

Un elev de clasa a XI-a a creat prototipul aplicației Ajută Poliția, prin care sesizările făcute de cetățeni vor putea fi trimise online și în timp real.

David Burcovschi este creatorul acestei aplicații, iar această activitate este unul dintre hobby-urile pe care tânărul, elev la liceul de informatică ”Grigore Moisil”, din Iași, le are. Elevul de clasa a XI-a a realizat acum, parțial din pasiune, parțial de necesitate, o aplicație prin care putem reporta diverse încălcări ale legii.

Ideea lui David a pornit de la simpla observație a traficului de zi cu zi, când tânărul a descoperit cât de des sunt încălcate regulile de circulație. Aplicația este momentan disponibilă doar pe site-ul creat de tânăr, dar are șanse să ajungă și în Google Play, în funcție de răspunsul venit și de la autorități, după prezentarea aplicației. Se pare că lucrurile nu se mișcă foarte rapid, în această direcție, însă.

Nu doar incidentele de zi cu zi pot fi raportate prin intermediul aplicației. O parte din funcționalitatea acesteia este destinată alpiniștilor sau celor care fac drumeții. În caz de pericol, poți să-ți trimiți coordonatele GPS prin aplicație cu ajutorul unui semnal SOS, astfel că salvamontiștii vor ști imediat unde să te caute.

Sesizările făcute în cadrul aplicației pot fi urmărite și pe site-ul acesteia, în timp real. Tot aici găsești mai multe informații despre aplicație, cum ar fi un mic tutorial cu privire la modul de folosire al acesteia. Poți accesa site-ul Ajută Poliția AICI.

Acesta nu este singurul proiect lansat de elev. Alături de alți colegi, acesta a creat D>Soft, un proiect unde mai multe proiecte IT sunt dezvoltate, între care și o aplicație pentru diabetici, scrie agerpres.ro.