Teoria conspirației: De ce ne atrag scenariile exotice despre lumea în care trăim

Teoriile conspirației sunt întotdeauna în vogă, iar unii dintre noi ajungem să credem în cel puțin una dintre acestea. Există și motive pentru care se întâmplă asta.

Teoria conspirației nu este un fenomen apărut de ieri, de azi, ultimul secol fiind presărat de tot felul de evenimente care au intrat în această sferă. Deși un termen neutru inițial, acesta s-a transformat într-unul cu o conotație negativă. Teoriile conspirației se nasc din dorința de a explica diverse fenomene politice, sociale sau economice, acestea având la rădăcină malițiozitatea guvernelor, în cele mai multe cazuri.

Probabil cele mai cunoscute teorii ale conspirației vin din Statele Unite, cea mai recentă dintre acestea fiind clasica ”9/11 was an inside job”. Astfel, atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 ar fi fost, în diverse moduri, opera guvernului american, pentru a justifica invaziile din Afganistan și Irak. O alta este cea care atestă că aselenizarea de pe Lună este un fals. Firește, Stanley Kubrick a câștigat o grămadă de bani regizând aselenizarea și păstrând secretul. Completăm trioul cu teoria conform căreia Kennedy ar fi fost asasinat cu sprijinul CIA, al lui Fidel Castro, al mafiei și nu numai.

Teoria conspirației e pentru oricine

Și totuși, de ce ne atrag teoriile conspirației? Întrebarea are mai multe răspunsuri, dar toate servesc drept completări, unul în completarea celuilalt. În primul rând, e important de știut că teoria conspirației nu e un domeniu accesibil doar unei categorii de oameni. Indiferent de statutul social, de orientările politice și nu numai, oamenii ajung să creadă în conspirații. Factorii care fac teoriile conspirației atractive pentru public sunt de natură psihologică și sunt opt.

Mințile noastre au fost modelate de evoluție, astfel încât am ajuns să credem din reflex în cauzalitatea intențională. Cel mai simplu exemplu prin care putem explica acest fenomen este următorul: dacă te plimbi noaptea printr-un loc întunecat și auzi un zgomot neobișnuit venind de undeva din apropiere, fie că e vorba de un zgomot din tufișuri, de după o mașină sau din altă parte, mintea-ți va fugi tocmai către scenariile negative. Mai degrabă vei crede că în tufiș se ascunde ceva care ți-ar putea face rău, decât să crezi că a fost vorba doar de vânt. Dacă nu iei în seamă zgomotul, riști să te pui în pericol; dacă ții cont de el, atunci te vei îndepărta și vei risca mai puțin. Cu alte cuvinte, am evoluat într-atât încât să fim undeva la limita paranoiei.

Teoriile conspirației ne fac să vedem lucruri unde nu e nimic

Recunoașterea tiparelor este un alt element care conduce către teoria conspirației. Unul dintre marile avantaje ale noastre, ca specie, este c avem posibilitatea de a găsi tipare importante în lumea înconjurătoare, pe baza cărora facem și inferențe cauzale. Recunoașterea tiparelor este unul dintre promotorii abilității noastre de a folosi limbaj, de a înțelege mediul în care ne aflăm și de a face predicții cu privire la evenimente viitoare.

Identificarea tiparelor este un proces automat care se petrece în mințile noastre și din această cauză, riscăm să descoperim tipare false. Tocmai de aceea există fenomenul de pareidolie, datorită căruia putem descoperi fețe în diverse obiecte, cum ar fi întrerupătoare sau grile de mașini. Același proces automat creează legături între evenimente separate și este un factor care contribuie la credința noastră în teoriile conspirației.

Realitatea e greu de acceptat, uneori

Distorsiunea de confirmare (confirmation bias) este un alt element care ne trimite în capcanele teoriilor conspirației. Pentru majoritatea dintre noi, este greu să recunoaștem că nu avem dreptate într-o anumită privință, chiar dacă ne-am dat seama pe parcursul unei dezbateri că asta este situația. Asta se întâmplă mai ales în cazul conceptelor și ideilor care sunt asociate cu vederea noastră generală despre lume, deoarece sunt gânduri cu care ne asociem foarte puternic. De aceea, dacă admitem că una dintre aceste idei este greșită, riscăm să admitem că este ceva în neregulă chiar cu noi înșine. Ca urmare, ajungem să dăm crezare argumentelor care sunt în favoarea ideilor pe care le avem deja, ignorând dovezile care ne contrazic.

Distorisunea de proporționalitate (proportionality bias) ne face să credem, involuntar, că efectele mari se datorează unor cauze la fel de mari. Spre exemplu, cazul lui Kennedy, asasinat de un trăgător care a acționat pe cont propriu, este o teorie nebalansată. De aceea, teoria conspirației care include o operațiune secretă în care ar fi putut fi implicați mai mulți trăgători este mai plauzibilă.

Mecanismele de proiecție reprezintă impulsuri inconștiente care ne fac să renegăm că am avea anumite defecte, în timp ce le atribuim altor persoane. Cei care conspiră în mod activ vor avea tendința să creadă că și alții fac același lucru, astfel că teoria conspirației are mai multe șanse să fie diseminată.

Frica, ingredientul-cheie al capcanei conspirațiilor

De regulă, nu mințim decât atunci când ne simțim slabi sau fără puteri prea mari în fața unui alt interlocutor, iar frica reprezintă ultimul factor care ne duce pe calea teoriilor conspirației. Toți factorii de mai sus sunt exacerbați în momentele în care ne simțim neputincioși sau când lucrurile din jurul nostru par să fi scăpat de sub control. Din cauza fricii, creierul nostru se pune în mișcare și încearcă să găsească o soluție prin care să revenim la normal. Astfel, mintea noastră va găsi o soluție prin care să ne calmeze, chiar dacă întărește o idee care nu are niciun fundament real.

Și totuși, nu toate teoriile conspirației sunt doar teorii ale conspirației. Mai devreme sau mai târziu, unele dintre acestea, precum proiectul MKUltra, derulat de CIA pentru a controla mințile subiecților, se dovedesc a fi realități și nu conspirații. Tocmai de aceea e important să fim deschiși la diversele idei pe care le descoperim, dar să tratăm lucrurile rațional, luând în considerare toate dovezile pe care le avem la dispoziție și evitând să credem în teorii doar pentru că acestea susțin ceea ce am vrea să fie adevărat.