Taxele de roaming vor fi eliminate în vara aceasta în Uniunea Europeană
După îndelungi așteptări, taxele de roaming vor dispărea din Uninunea Europeană, în urma unui vot al parlamentarilor europeni.
Renunțarea la taxe de roaming în Uniunea Europeană se va petrece în 15 iunie 2017, după mai mulți ani de așteptări. Astfel, utilizatorii de telefoane mobile care se deplasează în afara țării de reședință vor avea posibilitatea de a efectua apeluri, de a trimite mesaje și de a folosi internetul la costurile din țară. Regula se aplică pe teritoriul tuturor statelor membre UE.
”Aceasta este o victorie importantă pentru clienții de telefonie mobilă din Europa”, spune Miapetra Kumpula-Natri, membră a Parlamentului European. ”Acum putem, în sfârșit, sărbători faptul că nu vor mai exista taxe de roaming începând cu 15 iunie, iar utilizatorii care călătoresc prin Europa vor avea posibilitatea să-și verifice emailurile, să consulte hărți, să încarce fotografii pe conturile de social media și evident, să-și sune sau să trimită mesaje prietenilor”, scrie Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei pentru piața unică digitală.
Tarifele de roaming
Limitele tarifelor au fost stabilite la 3,2 eurocenți/minut pentru apelurile vocale și 1 eurocent/SMS. În ceea ce privește tarifele maxime pentru traficul de date mobile, acestea urmează să fie reduse treptat pe parcursul următorilor cinci ani, astfel: de la 7,7 EUR pe GB, începând din 15 iunie 2017, la 6 EUR pe GB din 1 ianuarie 2018. Tariful va scădea apoi la 4,5 EUR pe GB din 1 ianuarie 2019, la 3,5 EUR pe GB începând din 1 ianuarie 2020, la 3 EUR pe GB din 1 ianuarie 2021, urmând ca tariful de roaming să ajungă la 2,5 EUR pe GB începând din 1 ianuarie 2022.
Parlamentul a reușit, astăzi, să elimine ultima barieră în ceea ce privește taxele de roaming, în urma unei înțelegeri informale cu privire la tarifele pe care operatorii și le impun unii altora. Înțelegerea a fost făcută formal și cu Consiliul, cu 549 de voturi pentru, 27 împotrivă și 50 de abțineri.
Înțelegerea informală dintre Parlament și Consiliu se leagă de tarifele pe care operatorii de telefonie mobilă și le pot impune unii altora, pentru folosirea rețelelor care transmit semnalul roaming peste granițe. Aceste prețuri de roaming ajung, indirect, în factura utilizatorului de rând.
Taxele de roaming au început să scadă începând cu 2007, iar în decembrie 2016 a fost dat pentru prima dată un vot cu privire la renunțarea la aceste taxe în iunie 2017.