Singapore ia o decizie importantă ca să eficientizeze traficul

de: Alexandru Puiu
24 10. 2017

Singapore este unul dintre cele mai populate orașe din lume, iar oficialii săi au luat decizia să nu mai accepte creșterea numărului de autoturisme.

Singapore ocupă o suprafață de 719 km pătrați, iar pentru că vorbim de o insulă, terenul nu mai poate fi extins sub nici o formă. Densitatea populației este de aproape 7800 de persoane per kilometru pătrat. Acesta este și unul dintre motivele pentru care niciodată nu a fost foarte ușor să deții o mașină pe insulă.

În aproape orice țară din această lume, banii sunt singurul inconvenient în a achiziționa o mașină. În mod uzual, intri într-o reprezentanță și, dacă nu vrei un anumit model sau anumite opțiuni, poți ieși cu un autoturism nou. Excepția de la regulă a fost din totdeauna Singapore.

În respectivul stat independent, procesul de achiziție al unei mașini implica în prealabil achiziția unui ”cetificat de drept”. Respectivul act îți dădea dreptul să deții o mașină timp de 10 ani, după care trebuie să te străduiești din nou să pui mâna pe unul. Pentru ca procesul să fie și mai alambicat, respectivele certificate sunt în serie limitată și se licitează lunar, atunci când expiră cele vechi. Ca referință, conform celor de la Bloomberg, un certificat pentru deținerea unei mașini de mici dimensiuni poate ajunge până la 41.617 dolari. La această valoare se adaugă prețul mașinii pe care ți-o dorești.

Se pare însă că din 2018, Ministerul Transporturilor din Singapore a decis că numărul mașinilor de pe străzi va înceta să mai crească sub orice formă. De ceva timp, creșterea numărul de mașini din teritoriul independent a fost de 0,25% anual. Această valoare va deveni zero începând de anul viitor.

Este important de reținut că limitările nu se vor aplica la camionetele folosite pentru transport de marfă și la autobuzele pentru transport în comun. Acelea vor continua să crească până în martie 2021.