Samsung și Google ar putea colabora pentru dezvoltarea inteligenței artificiale

de: George Stanciu
26 01. 2017

De cele mai multe ori, competiția este cheia inovării, dar Samsung și Google au în plan să abordeze varianta colaborării pentru a dezvolta inteligența artificială.

Când Samsung și-a discutat veniturile, a abordat și tema colaborării și a competiției. Astfel, compania sud-coreeană a afirmat că lucrul alături de partenerul și rivalul Google poate îmbunătăți inteligența artificială pe mai multe dispozitive.

Vicepreședintele Samsung Mobile, Lee Kyeong-tae, arată că ”Samsung și Google vor trebui să-și mențină parteneriatul strategic pentru a dezvolta inteligența artificială, dar și piața pentru această tehnologie nouă”, scrie cnet.com.

Planurile de colaborare între cele două companii apar într-un moment în care se zvonește intens că Samsung va aduce pe piață asistentul virtual Bixby, în cadrul Samsung Galaxy S8. Folosirea inteligenței artificiale devine din ce în ce mai populară, având în vedere că HTC și Huawei introduc asemenea funcții, iar Google oferă deja Google Assistant pentru Pixel.

Dacă inteligența artificială a avut un rol determinant în succesul Pixel, atunci este o situație avantajoasă pentru ambele companii. Samsung obține informații cu privire la dezvoltarea propriului sistem, iar Google beneficiază de mai multe date cu care să-și îmbunătățească deja asistentul virtual.

Asistentul pe care sud-coreenii îl pregătesc are toate șansele să nu fie limitat doar la Galaxy S8. Bixby ar putea fi oferit și pentru tablete, televizoare și chiar laptop-uri. De asemenea, compania ar putea decide să ofere sistemul și pentru alte companii terțe, așa cum a făcut Amazon cu Alexa.

”Ne așteptăm ca piața globală a telefoanelor mobile să încetinească în 2017, iar servicii precum inteligența artificială vor face diferența între producători”, arată Samsung într-o conferință de presă. Adăugarea de funcții precum aceasta pentru modelele de top ar putea fi un mod prin care compania să-și asigure supremația pe piață.