Samsung Galaxy S9 va avea Android Oreo și procesor Snapdragon 845

de: George Stanciu
30 08. 2017

Deși mai avem ceva până la lansarea lui Samsung Galaxy S9, încep deja să apară primele informații despre funcțiile de care va beneficia viitorul flagship.

Primele știri și zvonuri despre Samsung Galaxy S9 au apărut la scurt timp după apariția lui S8, iar pe măsură ce trece timpul, avem parte de un contur al noului telefon. Mai avem șase luni până la apariția lui, iar informațiile nu vor face decât să apară din ce în ce mai des.

Având în vedere modelele SM-G950 și SM-G955, adică S8 și S8+, ne putem aștepta ca viitorul smartphone să poarte numărul SM-G960, iar eventuala variantă Plus să fie disponibilă cu numărul SM-G965.

Având în vedere data de lansare a viitorului telefon, pe care îl vom vedea pe piață în prima parte a lui 2018, acesta va veni dotat cu Android Oreo 8.0. Cel mai probabil, sistemul de operare va fi personalizat cu o nouă versiune de Samsung Experience UI, care ar trebui să fie la versiunea 9.0 la acea vreme.

Așa cum flagship-urile Samsung de acum beneficiază de procesoarele Snapdragon 835, vârful de gamă al celor de la Qualcomm, Snapdragon 845, va fi folosit pentru noile telefoane. Știm deja că Samsung a cumpărat în avans primele loturi de astfel de procesoare, iar asta înseamnă că ceilalți producători care vor astfel de procesoare pentru telefoanele lor vor fi nevoiți să aștepte ceva mai mult.

Conform zvonurilor din piață, senzorul de amprentă ar urma să rămână pe spatele telefonului, doar că va fi așezat pe centru. Asta ne duce cu gândul la faptul că Samsung încă nu are tehnologia necesară pentru a integra un senzor de amprentă în ecran. Fiind totuși la șase luni distanță de lansare, putem spera ca lucrurile să se schimbe.