România se califică în cea mai mare competiție de programare pentru fete la nivel global

de: Claudiu Râpan
12 05. 2017

Trei echipe de fete vor reprezenta România în semifinalele Technovation Challenge, cea mai mare competiție de programare pentru fete din lume.

Vineri, 12 mai, a avut loc pitch-ul Regional Technovation Challenge  la care au participat 60 de eleve pasionate de tehnologie și programare, cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani. Fiecare echipă avut ca scop realizarea unei aplicații și a unui plan de afaceri, condiția fiind ca produsul să vină în întâmpinarea unei nevoi reale ale societății. Participantele au avut de ales între teme precum sărăcie, educație, sănătate, mediu, egalitate sau pace.

În cadrul evenimentului, aflat la prima ediție în România, participantele în cea mai mare competiție de programare pentru fete din lume au avut ocazia să interacționeze cu oameni din domeniul IT și să primească un feedback personalizat pe baza aplicației înscrise.

Cele mai bune aplicații vor fi prezentate în cadrul World Pitch Summit (7-11 august). Echipele câștigatoare vor primi premii în bani, iar festivitatea de premiere va avea loc la San Francisco.

“Învățarea unui limbaj de programare și posibilitatea de a crea tehnologie oferă fetelor putere și încredere că pot avea succes într-un domeniu care, în prezent, este dominat de băieți”, a spus Alin Chiriac, CEO & Founder ADFABER.

Cea mai mare competiție de programare pentru fete: Reprezentanți

Jointly este o aplicație mobilă cu informații culturale care acoperă toate țările lumii. Cu ajutorul ei, elevii pot învăța mai ușor și mai plăcut informații geografice iar călătorii pot lua contact cu întreaga cultură a unei țări, nu doar cu locurile ei.

UnityCom este o platformă digitală care leagă fermierii locali cu clienții, oferindu-le acces la alimente organice neprelucrate sau tratate chimic. Prin intermediul aplicației, clienții ar putea descoperi cele mai apropiate ferme pentru a obține produsele dorite direct de acolo.

Micul Paris este o aplicație educațională culturală de tipul unui ghid audiovizual care explorarează simbolurile din București.