Realitatea virtuală porno s-a dublat în popularitate, iar România e în top

de: Claudiu Râpan
15 05. 2017

Anul trecut pe vremea asta, Pornhub lansa categoria de VR, ca să țină pasul cu evoluția tehnologiei. Din ce în ce mai multe telefoane deveneau compatibile cu căști de Realitate Virtuală, iar site-urile pornografice au început să livreze conținut de ultimă generație. Însă ce a însemnat acest an pentru nou înființata categorie, această pornografie 2.0? Am aflat că Realitatea Virtuală porno a mers destul de bine și că cererea a fost uriașă.

Pornhub este recunoscută drept o companie care vrea să-și diversifice portofoliul, care a oferit în trecut chiar și lecții de educație sexuală. Ei bine, de curând, cei din spatele celebrului site pornografic au dat publicității un studiu prin care au încercat să vadă cam cât de bine a prins Realitatea Virtuală porno în anul care a trecut de la lansarea acestei categorii. Rezultatele au fost destul de concludente, numărul de view-uri fiind acum mai mult decât dublu față de cel de anul trecut, de la 200.000 de vizualizări pe zi, la 500.000.

Citește și: Google știe când te uiți la prea multe filme porno.

De asemenea, mai vedem o cifră destul de interesantă. Toată lumea știe că bărbații sunt mult mai predispuși spre pronografie decât femeile. Însă în ceea ce privește VR Porn-ul, probabilitatea ca reprezentanții sexului masculin să acceseze această categorie este cu 160% mai mare decât în cazul doamnelor. Segmentul de vârstă care accesează cel mai des pornografia în Realitate Virtuală este cel cuprins între 25 și 34 de ani.

Realitatea Virtuală porno: Cum stă România în top

Nici România nu stă prea rău în ceea ce privește popularitatea categoriei. Într-un top realizat tot de Pornhub, ne situăm pe locul 18 din 21, înaintea unor țări precum Marea Britanie, SUA, Rusia sau Canada, care, deși mult mai mari în ceea ce privește numărul de locuitori, nici nu prind Top 25.

Deși în urma topului observăm că VR-ul se bucură de cea mai mare popularitate în zona asiatică, cea mai mare rată de creștere în vizualizări a avut loc în Marea Britanie și Irlanda. Această zonă s-a bucurat de o creștere de 250%. Studiul complet realizat de Pornhub despre Realitatea Virtuală porno poate fi accesat aici.