Razer pregătește un smartphone pentru gaming și entertainment

de: George Stanciu
12 10. 2017

Cu toate că avem o piață dominată de giganți ca Samsung sau Apple, întotdeauna e loc pentru un nou producător de telefoane, iar acesta este Razer.

Pe piața telefoanelor mobile au intrat din ce în ce mai mulți jucători în ultimii ani, cu toate că lucrurile gravitează, cel puțin la momentul actual, în jurul a doi mari producători, Apple și Samsung. Am putea crede că ajungem într-un moment de saturație, dar ne-am putea înșela, având în vedere că avem de-a face cu un nou nume care se pregătește să-și facă apariția pe piața smartphone-urilor.

De Razer ai mai auzit, cu siguranță, când ai văzut vreo tastatură sau vreun mouse cu design intrigant, iar dacă ai scos ceva bani din buzunar, sigur ai măcar un produs de la ei pe birou. Compania produce diverse gadgeturi și hardware pentru gameri, iar acum vrea să facă tranziția către telefoane.

Compania a publicat un teaser destul de simplu pentru noul telefon, imaginea fiind însoțită și de data de lansare a smartphone-ului, 1 noiembrie. Conform companiei, aceasta ar urma să fie cea mai importantă lansare Razer de până acum.

Despre existența telefonului Razer se putea intui încă de la începutul anului, când compania a cumpărat Nextbit, creatorii telefonului Robin. O astfel de mișcare e un indiciu destul de bun că se pregătește un telefon.

În plus, acum câteva săptămâni, CEO-ul Min-Liang Tan a confirmat că aceștia vor lansa un telefon înainte de finalul lui 2017, dispozitivul fiind creat îndeosebi pentru gaming și entertainment. De asemenea, Tom Moss, șeful diviziei de mobile a companiei, a postat pe Twitter o fotografie în care Tan apare cu un telefon Razer în buzunar.

Avem confirmarea că Razer intră pe piața telefoanelor mobile, iar acum rămâne doar să vedem ce propun aceștia în materie de design și performanțe,