Prima competiție între calculatoare cuantice a avut rezultate surprinzătoare

de: George Stanciu
22 02. 2017

Pentru prima dată, două calculatoare cuantice s-au înfruntat într-o serie de experimente, iar rezultatele sunt interesante.

Cele două calculatoare au fost supuse mai multor teste, astfel încât să se descopere care tehnologie este cea mai bună. O echipă de cercetători de la Unviersity of Maryland și-au pus calculatorul cuantic într-o competiție cu modelul creat de IBM, ambele rulând aceiași algoritmi, simultan.

Rezultatul este destul de surprinzător, având în vedere că ”meciul” s-a încheiat la egalitate. Calculatorul celor de la IBM este mai rapid decât cel de la Maryland, dar este mult mai puțin precis. În cadrul unui test, computerul cuantic de la Maryland a obținut o precizie de 77,1%, în timp ce calculatorul IBM a obținut un scor de doar 35,1%. Cu toate acestea, IBM oferă o soluție de până la 1000 de ori mai rapidă decât cea de la Maryland, scrie engadget.com.

Cele două calculatoare cuantice sunt bazate pe tehnologii extrem de diferite. Universitatea din Maryland folosește ioni de ytterbiu, manipulați de lasere într-o ”capcană” electromagnetică, în timp ce IBM se bazează pe cinci inele dintr-un metal superconductiv, care pot fi manipulate de semnale microunde.

Cele două calculatoare nu sunt încă foarte puternice. Fiecare dintre acestea reprezintă o formă destul de incipientă a tehnologiilor pe care sunt bazate și vor mai trece ani buni până ce astfel de calculatoare cuantice să ajungă la un potențial cu adevărat ridicat.

Simon Benjamin, profesor la University of Oxford, remarcă totuși că simplul fapt că avem două moduri diferite de abordare a calculatoarelor cuantice, pe care le putem compara, ne arată că tehnologia se dezvoltă.