Pokemon Duel este cel mai nou joc de mobil cu îndrăgitele caractere

de: Alexandru Puiu
25 01. 2017

Nu cred că vom mai vedea vreun joc cu Pikachu la fel de popular precum Pokemon Go, dar asta nu înseamnă că noul Pokemon Duel nu va avea un număr mare de fani.

Clasicul joc Pokemon pe care l-ați experimentat la un moment dat pe consolele Nintendo avea foarte multe componente. Pe lângă strângerea și antrenarea Pokemonilor, aveați la final satisfacția că vă luptați cu propriile creații împotriva prietenilor de pe canapea sau din celălalt colț al lumii. Din păcate, acea parte a experienței de pe console nu a fost portată în Pokemon Go. Titlul care a făcut valuri vara trecută a fost surprinzător de bine pus la punct, a atras un număr incredibil de mare de fani, dar nu includea posibilitatea interacțiuni dintre Pokemonii unor persoane diferite.

Posibilitatea conflictului în deplasare între cei care au o fascinație deosebită pentru universul Pokemon tocmai a fost lansată pe iOS și Android prin intermediul Pokemon Duel. Cum era de așteptat, jocul este gratuit, dar prin intermediul achizițiilor in-app de bijuterii, este doar o chestiune de timp până când cei de la The Pokemon Company se vor îmbogăți.

Partea un pic tristă este că referința la dueluri din titlu nu implică neapărat accesul la duelurile clasice din jocuri precum Mortal Kombat. În schimb, Pokemon Duel este mai degrabă un joc de strategie cu elemente de TBS. Dacă ideea de Turn Based Strategy vă este străină, merită să percepeți această creație ca pe un joc de șah, în care fiecare are dreptul la câte o mutare.

,,Scopul este să fii primul jucător care își duce una din figurine în terenul oponentului pentru a marca. Cum vei obține acel punct? Trebuie să-ți alegi ruta foarte atent. În dueluri, tu și cu inamicul tău vă mutați figurinele pe rând. Îți definești formația strategică și îți ataci oponentul sau îi blochezi calea – totul are legătură cu tactica! Planifică-ți strategia și învinge-ți oponenții în acest joc de șoarecele și pisica!” Jocul este acum disponibil pe iOS și Android, iar pentru a-l descărca folosiți aceste linkuri de iTunes App Store și Google Play.