Pacienții cu leziuni cerebrale se pot mișca din nou, cu puterea minții

de: Ioana Bîrsan
29 05. 2017

Noile tehnologii își dovedesc utilitatea și la nivel medical, iar pacienții cu leziuni cerebrale își pot recăpăta acum controlul asupra propriului corp printr-o interfață creier-computer.

Persoanele care au avut un accident vascular cerebral ajung să sufere de leziuni cerebrale severe care le pun piedici în desfășurarea activităților zilnice. Însă o interfață creier-computer le-ar permite pacienților să aibă din nou control voluntar asupra propriului corp, folosindu-și exclusiv creierul și fără nicio intervenție chirurgicală invazivă.

Paralizia asupra unei părți a corpului este un simptom comun al atacului vascular cerebral. Una dintre emisfere este mult prea sever afectată pentru a emite semnale mușchilor să inițieze o mișcare, dar cheia este că pacienții nu își pierd voința de a-și mișca membrele. Dacă un pacient cu mâna paralizată din pricina unui atac cerebral este rugat să strângă degetele într-un pumn, acesta vrea și imaginează că face asta.

Echipa de cercetători a creat un dispozitiv numit Ipsihand, o interfață creier-computer, care se folosește de o cască pentru electroencefalogramă, capabilă să citească activitatea cerebrală din partea neafectată a creierului. Acesta trimite apoi comenzile spre un computer care este conectat la un exoschelet purtabil. Citind activitatea cerebrală, exoscheletul mișcă mâna pacientului așa cum acesta și-ar dori. În teste, cercetătorii au ajuns la concluzia că fiecare zonă afectată din corpul pacientului a cunoscut o îmbunătățire semnificativă, potrivit Gizmodo.

Atunci când nervii se activează în creier în același timp cu mișcarea mâinii, generată de exoschelet, aceste acțiuni dau naștere unor noi legături cerebrale în zona din creier neafectată. În acest fel, creierul învață treptat cum să suplinească o lipsă și cum să preia atribuțiile emisferei afectate.

În cel mai recent studiu, zece pacienți care erau parțial paralizați, din pricina unui atac cerebral, au avut parte de o evoluție considerabilă a calității vieții lor. De-a lungul a 12 săptămâni, aceștia s-au folosit de dispozitivul Ipsihand, de la 10 minute la două ore pe zi și, la final, și-au recâștigat abilitatea de a-și duce mâna la gură și de a manipula cuburi pentru a construi un turn.

Ceea ce este încurajator este că tratamentul nu se folosește de medicamente sau de operație, ci se folosește de gândurile persoanei pentru induce schimbări în creierul ei. Acesta este un lucru nemaipomenit și ne arată că mintea noastră are o contribuție semnificativă în recuperare.